Mi-am adus aminte de celebrele cuvinte atribuite pictorului spaniol Francisco de Goya. „Somnul” întregii noastre naţiuni poate – iată că deja a făcut-o- naşte monştri!

În epoca.ro scrie:
„Din pricina surzeniei, omul a coborât în coșmarurile cele mai negre ale închipuirii și a pictat născocirile cele mai sumbre ivite din vis și din contactul cu o realitate văzută cu ochii nebuniei. Goya constata pe propria piele că somnul rațiunii naște monștri, constatare cu care avea să fie asociat în eternitate.”

Naţiunea română se vrea mai sus decât poate. Neputând fi în ascensiune, visează. Visează să se ştie de România prin faptele ei bune. Când se produc astfel de evenimente pozitive, ne bucurăm cu toţii şi ştirile de acest fel ocupă mult din spaţiul emisiunilor tv sau al publicaţiilor.

Nimeni, absolut NIMENI n-a fost îngrijorat sau, mai rău, oripilat de faptul că domnul Popescu îşi ducea fiica să cucerească cele mai înalte vârfuri muntoase ale planetei! Mai mult decât atât, am văzut interviuri cu Dor Geta Popescu după câte o ispravă alpinistică valabilă, totuşi, pentru un om matur, nu pentru copii de 12-13 ani...

Interviurile sau ştirile despre noile cuceriri muntoase ale familiei Popescu făceau bine naţiunii. Cu acele prilejuri eram românii văzuţi cu invidie de celelalte naţiuni, credeam noi. O româncă de 12-13 ani a mai escaladat un vârf muntos de 6-7 mii de metri! Ne-am pierdut minţile cu toţii după astfel de evenimente.

De curând ne-am trezit din visare şi ne-am dat seama că nu numai somnul, dar şi orgoliul unei naţiuni poate naşte monştri, care ne răpesc copiii! Pe www.petreanu.ro sunt mai multe rânduri din blogul copilei-alpiniste pe care muntele a învins-o o singură dată. O singură dată, dar definitiv...

Dor Geta şi Erik au murit în avalanşa din Munţii Retezat. Părinţii lor n-au avut nevoie de aprobări speciale de la autorităţi pentru ascensiuni făcute de copii unde nu trebuie şi când nu trebuie. Cu alte cuvinte, la noi se doarme şi se visează la zile glorioase. Alte naţiuni ştiu să protejeze copiii de nesăbuinţa celor maturi. Statul argentinian nu permite ascensiuni făcute de alpinişti sub 18 ani pe vârfurile cele mai înalte ale ţării. Tatăl Getei a deschis un proces pentru a i se permite fetei lui ascensiunea acolo. Orgolii, orgolii...

Orgoliul părintelui care vrea să facă din copilul său un campion mondial capabil să ducă faima românească mai sus decât Acoperişul Lumii. Copilul îşi urmează părinţii pentru că nu se poate opune. Geta scria pe blogul ei:
„La un moment dat am început să plâng, îmi era frică, eram îngheţată şi vroiam acasă!”

Înainte de asaltul final asupra altei înălţimi planetare, Geta consemna următoarele:
„...Repede sus, încercăm vârful, în viteză, fără echipament de asigurare, iar dacă ne iese urcarea destul de repede, coborârea să ne-o asumăm pe vreme proastă. [...] tata a mai întrebat o dată dacă ştiu în ce ne băgăm [...].”

Nu copilul ar fi trebuit să evalueze riscurile, ci părintele! Dar părintele se gândea la orgoliu. Somnul raţiunii domnului Popescu a născut un coşmar pentru toată viaţa pe care o mai are de trăit. Noi, privitorii la ştirile zilei, am învăţat – sper!- că e bine să fim câteodată ca alţii, cum ar fi, de exemplu, argentinienii. Să nu încercăm să fim mai sus decât toţi ceilalţi, că s-ar putea să ne-apuce ameţeala uitându-ne în jos...

Dor Geta Popescu avea deja filozofia de viaţă a adultului. Spunea:
„Nu trebuie să mă gândesc ce va fi mâine, să mă gândesc că o să fie aşa bine când mâine poate nu mai există sau, poate mâine este mult mai rău.”

Acum, pentru ea mâine nu mai există. Acelaşi mâine pentru tatăl ei sau pentru tatăl lui Erik va fi, cu siguranţă, mult mai rău!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News