În cele peste trei decenii de postdecembrism au fost nenumărate situații în care mi-am dat seama nu doar că generația iliesciană și postiliesciană (băsesciană, iohanniană) este incapabilă să valorifice redutabila cultură și înțelepciune a înaintașilor, care veacuri la rând (în lungul Ev Mediu și în dramaticul început al modernismului pe acestea meleaguri, situate la răscrucea vânturilor istorice dinspre Vest spre Est și viceversa) s-au jertfit ca să-și apere sărăcia, și nevoile, și neamul, dar și că această generație, infirmă în plan moral-spiritual, nu este în stare să emită judecăți/strategii cu bătaie lungă de dezvoltare armonioasă a românismului în special, a omenirii în general. Căci este vizibil pentru orice muritor cu discernământ că omenirea postbelică a devenit maestra triadei consum-comoditate-confort, iar prin ea a procesului de autodistrugere cu ajutorul unei civilizații bazată pe poluare, hrană cancerigenă, libertate aparentă și depersonalizare consistentă.
Da, este adevărat că mult prigonitul nostru predecesor de otrepele interne și externe (turci, tătari, unguri, polonezi, muscali, austrieci) a izvodit nedemna spusă „Capul plecat sabia nu-l taie”, de fapt o mult mai lesnicioasă poziție întru umilire și descăpățânare (martirajul lui Constatin Brâncoveanu și al familiei sale este ilustrativ în acest sens), dar tot el, românul asuprit și disprețuit, era oricând gata să răspundă chemării voievozilor vrednici (Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul), precum și mobilizărilor din vremurile moderne (Războiul de Independență, cel din 1913, primul război mondial, pentru noi întregitor, al doilea război mondial, demolator-bolșevizator pentru noi și celelalte națiuni intrate în sfera de influență moscovită), toate ridicările în masă având ca scop îndătinat apărarea gliei și credinței strămoșești, pentru ca în zorii modernismului, el (scopul) să fie înnobilat cu componenta făuririi, consolidării și afirmării națiunii române în concertul politic internațional (vezi apogeul economic și cultural-științific atins de România interbelică).
Mă rog, în acele timpuri de românism veritabil (atunci globalismul era în faza intrauterină), nu doar că supertermenii patrie, patriotism și naționalism aveau o deplină libertate, dar și bătrânii acestei țări (firește, cu excepțiile care întăresc regula) se bucurau de respectul și dragostea nefățuită a generațiilor mai tinere.
De ce? Deoarece în acele vremuri neglobalizate și nemașinizate, vremuri care habar n-aveau de nerușinata forță combinată a împerecherilor împotriva firii și a (in)corectitudinii politice, grosul locuitorilor de pe aceste meleaguri, cu mult bun-simț și o educație ridicată pe temelia celor „șapte ani de acasă”, punea neîncetat în practică valorile moral-creștine și respectul tuturor vârstnicilor, motiv pentru care aproape toți înaintașii noștri se conduceau cu mic-cu mare în viața de zi cu zi după înțeleapta spusă „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”!
Desigur, pe-atunci viața era mai grea fără mașinismul și tehnologia de care se abuzează în prezent și care, ca un necruțător bumerang azvârlit de natura siluită, se întoarce – prin devastatoarea poluare globală (pământ, apă, aer, hrană) – împotriva utilizatorilor vinovați de excese, dar și împotriva viețuitoarelor nevinovate (comunități umane izolate, plante, animale). Însă tot acest neajuns, la urma urmei neesențial, era compensat și copios depășit de marile acumulări moral-spirituale (credință, omenie, cinste, simplitate, moderație etc.), rezultate atât din strânsa legătură creștinească cu Atoatefăcătorul, cât și din sincera iubire arătată tuturor darurilor Sale: viață, sănătate, gândire, conștiință, limbaj articulat, voință, liber-arbitru, familie, tradiții, nație, munți, ape, flori, pământ roditor, capacitate de efort, dăruire până la jerfa supremă pentru binele și siguranța celor dragi.
Astfel îmbogățiți lăuntric, predecesorii noștri au rezistat tuturor urgiilor (invazii străine, nedreptăți interne, molime, catastrofe naturale), nu și-au părăsit decât vremelnic olatul și n-au înstrăinat milioane de hectare din pământul sfânt al țării (dimpotrivă, își dădeau viața pentru el), ci-și durau familii numeroase (mulți copii, laolaltă cu bătrânii – părinți, bunici), de regulă în case mici sau chiar în bordeie, cu toții lucrând fiecare palmă de pământ.
În schimb, civilizația mașinisto-postdecembristă, cu pospaiul ei de prosperitate, realmente a bulversat țara și i-a dat peste cap pe locuitorii ei: mult mai multe victime rutiere (morți și răniți) decât cele făcute de bolile cardiovasculare, aer irespirabil, ape infestate, hrană chimizată, un exod de peste cinci milioane suflete, păduri măcelărite, mine închise, industria și agricultura puse pe butuci, o datorie externă ce depășește 120 miliarde euro, sistemul sanitar vraiște, școala și educația în colaps, infracționalitatea, impostura și hoția în creștere exponențială, tot mai multe familii dezorganizate, cu inerentele probleme sociale pe care le generează – divorțuri, copii abandonați și/sau abuzați, bătrâni terorizați ori la repezeală internați de familiile foarte ocupate în azile dubioase ș.a.m.d.
Apropo de ultima tușă din vastul și macabrul tablou românesc postdecembrist. De la descoperirea în urmă cu puțin timp a azilelor-lagăre din Voluntari și București (posibil și în alte localități), bătrânii tâlhăriți și batjocoriți (nu de-acuma, ci de ani și ani!) chiar de aceia care-s plătiți boierește ca să aibă grijă de ei (miniștri, secretari de stat, directori, inspectori), acuma sunt compătimiți de politruci (liberalii spun că-i numai responsabilitatea pesediștilor), inclusiv de Klaus Iohannis.
După niscaiva demiteri minore la eșaloanele inferioare și demisia de onoare a lui Marius Budăi, ministrul Muncii, ce mai urmează? Lesne de priceput că Gabriela Firea, prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat și ministreasa Familiei, va scăpa basma curată (totuși, 2024 este anul cu patru serii de alegeri), deși sora ei este vârâtă până în gât în această afacere mizerabilă...
În toată tevatura, însă, se uită două lucruri referențiale pentru politica globalistă:
1)Pandemia i-a vizat în primul rând pe bătrâni (chiar „specialistul” Adrian Streinu-Cercel, actualmente senator PSD, recomanda cu insistență ca bătrânii să fie închiși în case); 2) Necușara Christine Lagarde afirma cu ceva timp în timp în urmă (pe când era președinta Fondului Monetar Internațional) că „Bătrânii trăiesc prea mult și constituie un risc pentru economia globală, deci trebuie făcut ceva”. Și iată că se face...
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News