Până să finalizeze Justiția măcar unul din cele două dosare penale pe care procurorii le-au pus pe masa judecătorilor, iată că Agenția Națională de Integritate și-a făcut datoria și l-a găsit pe Ovidiu Nemeș incompatibil.
Situația lui se cunoaștea de oricare om cât de cât interesat, dar, din motive care ne scapă, de patru ani a stat liniștiti fără să-l deranjeze cineva. Sunt șapte ani peste câteva zile de când primarul penal a început să încalce legea, dar omul și-a văzut în continuare de afacerile sale, simultan cu exercitarea unei funcții publice.
Ba, în 2012, după ce a păcălit-o pe Jeni Godja (e adevărat că și ea s-a lăsat, i-a plăcut păcăleala), a devenit primar. Între timp dosarele penale s-au adunat ca și tăunii pe bovine, dar numai două au fost instrumentate. Pentru decizia ANI, marele liberal de peste Deal va fi obligat să facă un pas în spate, asta până ce vor veni mascații cu mandatul și-l vor împinge în față, adică în dubă.
Suntem curioși cum va reacționa justițiara Alina Ghorghiu Dej, având în vedere că incompatibilul s-a cocoțat tocmai în fruntea liberalilor maramureșeni. Dacă are un gram de minte, atunci îl va demite din toate funcțiile deținute, urmând ca în cazul pronunțării sentinței de condamnare, să-l excludă din PNL. Parcă îl văd pe fostul cârnățar de zonă defavorizată, Mircea Dolha, cum își freacă mâinile satisfăcut. Și uite așa vom fi nevoiți să scriem despre noul președinte liberal, că nu se cade să nu-i acordăm atenția cuvenită.
Iată ce scrie în comunicatul primit de la ANI:
Agentia Nationala de Integritate a constatat incalcarea regimului juridic al incompatibilitatilor de catre NEMES OVIDIU GHEORGHE, Primar al Municipiului Sighetu Marmaţiei, Judetul Maramures, si fost viceprimar.
1) NEMES OVIDIU GHEORGHE s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada exercitarii mandatului de viceprimar, intrucat a detinut in perioada 02 iulie 2008 – 26 august 2011, simultan cu functia de viceprimar, si functia de administrator la 3 societati comerciale, incalcand, astfel, dispozitiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Persoanele evaluate au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NEMES OVIDIU GHEORGHE si MITRAN PETRE au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, in exercitarea dreptului la aparare.
Persoanele mentionate au incalcat urmatoarele prevederi legale:
• art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit caruia „Functia de primar […] este incompatibila cu […] functia de […] administrator, membru al consiliului de administratie […] la societatile comerciale […] precum si la institutiile publice”;
• art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit caruia „Alesul local poate renunta la functia detinuta inainte de a fi numit sau ales in functia care atrage starea de incompatibilitate, in cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea in aceasta functie”;
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] incalcarea obligatiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective […]”.
„Persoana […] fata de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica […] pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului”.
Citiți și articolul publicat de Sighet247.ro în data de 10 Iulie 2014 Primarul Sighetului, sub luneta ANI: Documentul care demonstrează că Ovidiu Nemeș ar putea fi declarat INCOMPATIBIL