În ultimele zile presa nemeșistă din Sighet a prezentat cu mare aplomb vizita oficială a prea-iubitului Primar Ovidiu Nemeș în Israel, încercând să mai spele imaginea inculpatului în ochii publicului.
Ce nu ne spune însă aceeași presă este dacă domnul Nemeș s-a deplasat în Țara Sfântă făcând parte dintr-o delegație oficială, deplasare plătită din bani publici, sau dacă s-a deplasat într-o vizită privată, suportată din propriul prea-plin buzunar.
În timp ce dosarele penale ale lui Ovidiu Nemeș curg prin instanțe, iar altele stau să explodeze pe masa DNA-ului și a DIICOT-ului, Primarul inculpat se plimbă nestingherit prin lume, jucând pe fata neprihănită și curată ca lacrima. Pe contul domniei sale, domnul Ovidiu Nemeș ne-a anunțat pe noi, cetățenii de rând, despre vizita în Israel: „Am răspuns invitaţiei primarului localității Kiryat Yam (Israel), Dl. David Even Tzur, de a efectua o vizită de lucru în localitatea pe care o conduce, astfel că în aceste zile mă aflu în Ţara Sfântă”.
În emisiunea „Lunetistul presei”, difuzată la postul de radio „4U FM”, din data de 20 februarie a.c., am sunat-o în direct pe marea purtătoarea de cuvânt a Primarului, doamna Nemeș M., și am întrebat-o dacă deplasarea în Israel a edilului s-a efectuat pe bani publici. Nu am apucat să adresez întrebarea, dânsa închizând telefonul. Halal purtător de cuvânt - comportament tipic pentru o slugă care consideră că Primăria Sighet este o moșie privată a jupânului Nemeș.
Vestea tristă pentru Ovidiu Nemeș este că încet, încet acesta epuizează cam toate căile de amânare în cele două procese penale în care dânsul are calitatea de INCULPAT, iar termenele de amânare devin tot mai scurte: de câte două săptâmâni, iar următoarele vor fi, cel mai probabil, de câte o săptămână. Următoarele termene în dosarele „Parcometrele” și ”Avocații” sunt programate pentru datele de 3, respectiv 5 martie a.c. Să vedem ce tertipuri avocățești mai găsește domnul Nemeș pentru a le amâna și de această dată.
Gurile rele susțin că Ovidiu Nemeș își lichidează toată averea și se pregătește să plece cât mai curând definitiv din țară, cât mai departe de mâna Justiției. Același lucru se vorbește și despre directorul-minune al firmei „Urbana”, domnul Ioan Șuștic, care este oficial prin concediu în SUA, taman acum când DNA-ul se pregătește să îl trimită în judecată în dosarul „Urbana”, acesta fiind suspectat că a furat la greu din banii publici. Acestea însă sunt doar speculații, deocamdată.
Dacă ne uităm la poze recente cu Ovidiu Nemeș observăm că acesta a slăbit puternic în ultimele săptămâni, peste 60 de kilograme estimează unii. Șleahta din jurul domniei sale susține că dânsul ar fi urmat o cură de slăbire care ar da rezultate - adică ar fi renunțat la hălcile de porc, chipsuri și cola. Alții zic că la baza pierderii în greutate a domniei sale ar fi multiplele dosare penale la care Nemeș nu prea are răspunsuri, dosare care l-ar cam chinui și nu l-ar lăsa să doarmă. Noi nu putem decât să îi urmăm domnului Nemeș multă sănătate și să trăiască întru mulți ani de acum încolo. În libertate sau după gratii, asta va hotărî Justiția.
Eu aș specula că de fapt Ovidiu Nemeș s-a dus în Israel să se vaite la Zidul Plângerii din Ierusalim, punând un bilețel în zid, cerându-I Lui Dumnezeu să îl ajute ca să nu ajungă la Zidul Gherlei, pe interior. Vorba ceea: din fața Justiției doar Dumnezeu te mai poate salva!