După ce cadrul ființării
a fost cu grijă pregătit
de-Acel pe care chiar păgânii
Supremul Spirit l-au numit,

Genesa biblică prezintă
a șasea „zi” de-nfăptuire –
momentul când Domnul pe om
îl face din lut fără simțire,

ca-ndată-apoi să-i sufle-n nări
suflare de viață plină,
iar el și chip își dobândi
și-asemănare preadivină.

Pe omul astfel zămislit,
ce la evrei se cheamă-Adam,
El în Eden l-a instalat –
un protoparadis șoiman.

Dar cum Adam era stingher
în pământescul paradis,
Omnipotentul nu dori
s-ajungă un sărman proscris,

așa că se gândi să-i dea
o soață cât mai potrivită
din coasta lui, dup-adormire,
ce Eva sau Viața fu numită.

Și iată cum prima femeie,
de-abia-nvestită ca soție
printr-o divină hotărâre,
totul făcu de bășcălie

prin comportarea-i...muierească
(libertinajul îndrăcit,
un început de feminism
și furtul mărului oprit),

fapt care demonstrează clar
pentru umana chibzuință:
ori c-a fost Tatăl obosit
după cinci „zile” de priință,

deci pe femeie-a conceput-o
cum cere-al nost dicton pocit
(„Pe repede tot înainte”),
ori chiar că asta Și-a dorit.

Oricum, nerespectând cei doi
divina interdicție,
ba – dimpotrivă – ascultându-l
pe asul în perdiție,

ce-asigurări dădea de zor
că, prin consumul mărului,
vor deveni cu siguranță
asemeni Creatorului,

la țanc sunt prinși cu mâța-n sac
de-Acel ce gândul îl citește,
Care le trage un perdaf
și din Eden îi izgonește,

ca-n lumea zdravăn călărită
de-un timp bolnav și-ngrozitor,
să-și ducă traiul efemer
cu nădușeala frunții lor.

Astfel că protodemonismul,
un rău plenar și planetar,
ajuns-a azi atotputernic
prin sila globalismului varvar,

chit c-Abélard la vremea lui,
despre Adam așa zicea:
Nu ne-a transmis greșeala săvârșită,
ci a păcatului pedeapsă grea!


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și