Mă-ntorc acum l-ale noastre
(omul de treabă și venal),
după această paranteză
despre limbaj în general.

Obișnuit cu fratricidul
și rău-n chipuri diferite,
e clar că omul postadamic
voia averi nechibzuite

(putere, bani, faimă, plăcere),
nesinchisindu-se defel
că-n plan atotuman devine
mult mai sărac și mai mișel.

Exact ce Mesia spunea
în predica-I înălțătoare:
„În cer voi adunați averi
de-acelea ce-s nepieritoare,

iar nu telurice poveri,
la fel de grele ca o stâncă,
pe care hoții le înșfacă
și moliile le mănâncă”.

Despre-adevăr și mântuire,
pledând de zor și necurmat
(până-I de rabini hăituit
și, în final, crucificat),

El pune-asemenea temei
la noul crez dezrobitor,
încât – după-nviere și-nălțare –
la Tatăl atotiubitor,

urmașii Lui au înjghebat
- urmându-I pilda și povața –
comunități ce vor schimba
istoria și sclavilor, viața:

Egalitate între sexe
(fenomenală izbândire),
averea pusă în comun
și-o remarcabilă-nfrățire!

Realizările creștine
cu două mii de ani ̓nainte,
atât au inspirat haramul
și-a sa doctrină necuminte,

încât diverși ideologi
ai jalnicului comunism,
echivalează-acest buboi
cu primitivul creștinism,

uitării dând fără rușine
imensele deosebiri:
Că bolșevismu-i criminal
și se bazează pe-nrobiri,

pe când credința lui Hristos,
cu jugul ei mântuitor,
pe credincioși îi fericește
și dă speranțe tuturor!

Apoi c-averea comunistă
din confiscări a rezultat
(cel care nu se conforma
fiind pe dată lichidat),

astfel că-n respectiva eră
(sterilizantă și nedreaptă),
valoarea era depășită
de lingușirea îngălată,

pe când în demnul început
al creștinismului fratern,
averea pusă în comun
venea dintr-un impuls intern.

E drept că asta n-a durat
o perioadă-ndelungată –
doar până când Biserica
ajunge-o forță segregată,

bazată pe averi imense
și-un joc politic de rușine
(ea-i prima instituție
ce stat medieval devine),

căci papii vremii s-au dedat
la incredibile orori
(mită, șantaj, crime, războaie)
pentru a fi cosmocratori,

adică zeii pământeni,
a căror vrere era lege
în sforăriile directe
și-n cele ce țineau să le delege.

Desigur, precum toți tiranii
ce de ciraci se foloseau
ca mendrele să și le facă,
nici papii hâzi nu existau

fără prelați căpătuiți
cu traiul bun și trândăveala,
care confundă-n mod voit
smerenia cu lingușeala.

Numai așa omul onest
își poate multe explica:
Răscoale, schisme, cruciade,
Reforma și encomienda,

războaiele religioase,
Renașterea pe om centrată
(mereu luptând cu iezuiții
și Inchiziția turbată),

precum și curajoasa spusă
a lui Antonie cel Mare,
deodată-nvinuire și regret:
„Biserica de azi nu are

aceeași rânduială de-nceput,
căci toate-n ea s-au inversat –
de aur preoții cândva,
acuma sunt de lemn sadea,
iar vasele de lemn de-atunci
sunt azi din aur rafinat”.


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News