Suveranul Pontif a spus că Biserica este deschisă pentru oricine

În cadrul unei conferințe de presă, la întoarcerea din Portugalia spre Roma, Papa Francisc a fost întrebat de reporteri dacă nu este incorect ca unele persoane, precum femeile și persoanele din comunitatea LGTB, să nu aibă aceleași drepturi și nu poată primi unele împărtășanii.

Suveranul Pontif a spus că Biserica este deschisă pentru oricine, dar că există legi care reglementează viața în interiorul instituției, relatează Reuters. „Ei nu pot lua parte la (unele) împărtășanii, potrivit regulilor.

Acest lucru nu înseamnă că (n.r. Biserica) este închisă. Fiecare persoană îl întâlnește pe Dumnezeu în felul său în interiorul Bisericii”, a declarat Papa Francisc.

El a argumentat că femeilor nu le este permis să devină preoți întrucât Iisus Hristos și-a ales apostolii doar din rândul bărbaților.

În ce privește oficializarea religioasă a căsătoriilor între persoane de același sex, Biserica nu binecuvântează și nu permite astfel de uniuni, dar Papa susține legislația civilă care oferă cuplurilor de același sex drepturi la pensie, asigurare de sănătate și succesiune.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și