Evenimentul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” aduce în acest an o serie de concerte cu interpreţi de marcă. „Concertele Sus pe Bradova” au loc în Bârsana, din 17 până în 20 august.
Patru kilometri dea¬supra satului Bârsana, într-un amfiteatru natural va fi ridicată o scenă de lemn neacoperită, pe o pajişte polifloră proaspăt cosită, cu vedere spre o panoramă fabuloasă a Maramureşului. Aici se vor desfăşura, seara, spectacolele.
Miercuri, 17 august, vor urca pe scenă. „Nicu Covaci si Archaic Rock”. „Ad Hoc”.
Joi, 18 August, seara va fi dedicată „Subcarpaţilor sub lună plină”. La intersecţia dintre muzica tradiţională profundă şi cea urbană electronică, Subcarpaţii sapă adânc pentru a atinge cerul. Cu un nou album programat pentru lansare în august, acesta este concertul anului. În aceeaşi seară este programat să cânte legendarul Mircea Florian, care îl va avea alături pe DJ Vasile.
Vineri 19 august va fi rândul Grupului Iza şi „Roots Revival Romania” – 7 muzicieni tradiţionali din 7 ţări diferite se întâlnesc în Maramureş, timp de 7 zile pentru a produce o interpretare interculturală a „Doinei”, bocetul tradiţional feminin, şi să participe „Sus pe Bradova” în premieră, împreună cu cei de la “Grupul Iza”.
Seria concertelor se încheie în 20 august cu „Grigore Leşe şi invitaţii săi”. Liderul de necontestat al mişcării de muzică tradiţională din România, Grigore Leşe ne aduce la originile muzicii pastorale împreună cu Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (soprană), Maria Chifu (fagot). Gazdele de la concertele „Sus pe Bradova” sunt fraţii Benţa, fraţii gemeni Ion şi Ilie, care locuiesc acolo dintotdeauna şi care cântă muzică tradiţională împreună de peste 55 de ani! În fiecare seară, Fraţii Benţa şi oamenii din Bârsana vor găzdui o petrecere pe deal.
Articol de Camelia Tocaci