Din capul locului vreau să precizez că nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată de acord cu eliminarea granițelor moral-creștine dintre libertate și libertinaj. Dovadă mulțimea articolelor și luărilor de poziție în această preadelicată chestiune socială, în care totdeauna am pledat cu hotărâre și consecvență pentru o înțelegere infuzată cu compasiune și toleranță vizavi de orientările trupești ale homosexualilor și lesbienelor, cu condiția minimală (chiar impusă prin lege) ca aceștia să nu atenteze la moralitatea tradițională a grosului cetățenilor unei comunități sau nații: să nu se dedea la acte de prozelitism (pretutindeni coruperea minorilor trebuie descurajată cu maximă severitate!), exhibiționismul să fie sancționat și, nu în ultimul rând, contrar atitudinii îngăduitoare a autorităților din clipa de față, tuturor celor în cauză să li se impună respectul pentru decență prin restricționarea dreptului la manifestații publice (cică ăștia se simt discriminați de societate, instituții, artă, cultură și tradiționalismul din curentul general de opinie), pe baza principiului democratic că, orinde și oricând, minoritatea se supune majorității!
Dar cum în cele aproape trei decenii scurse de la Decembriadă, cârmuitorii fără rușine și har n-au putut sau, după caz, n-au vrut să vadă pădurea trebuințelor naționale din pricina strâmbilor copaci ai intereselor personale și de grup, nu-i de mirare că în aceste zile se bate șaua să priceapă iapa costelivă a dușilor cu preșul că, pentru incertul viitor al României, este necesar să fie modificată năstrușnica noastră Constituție iorgovanistă. Însă nu în substanța ei anapoda, astfel ca lucrurile la noi să intre pe un făgaș normal (stabilirea fără echivoc a formei de guvernământ – stat parlamentar sau prezidențial, fixarea fără putință de ajustare a atribuțiilor președintelui de către o majoritate parlamentară ostilă acestuia și cu atotputernicul acord al unei Curți Constituționale politizate, separarea clară și categorică a puterilor în stat etc.), ci doar în formulările ei interpretabile, precum redefinirea familiei drept „uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie” (așa cum cere tradiția/biserica și cum doresc cele trei milioane de români care au semnat petiția), definiție ce urmează să ia locul sensului mult mai larg, deci mai pe gustul nonconformiștilor, din actuala formulare – „căsătorie liber consimțită între soți”.
Firește, întru reușita acestui referendum cu rol de colac politic salvator pentru Partidul Social Democrat (PSD), care taman acuma se confruntă cu acerbe lupte interne (e adevărat, aripa prodragniană a câștigat prima confruntare deschisă, nu și războiul) și a cărui popularitate a coborât sub 35%, alianța pesedisto-aldistă nu precupețește nici banii contribuabililor (toată tevatura va costa circa o sută de milioane lei, bani atât de necesari pentru investiții, infrastructură, sănătate sau educație), nici timpul, cetățenii României având la dispoziție două zile pentru a vota sau nu o făcătură eminamente politrucianistă, nicidecum o măsură generată de grija pentru interesele vitale ale țării și ale grosului românilor.
De fapt, dragnienii și tăriceniștii n-au nici obraz (cică familie în sens tradițional, când este răsștiut că Dragnea trăiește cu o fătucă mai tânără ca noră-sa, iar penibilul Tăriceanu a „rulat” mai multe neveste) și nici pic de respect față de voința poporului, de-ar fi să ne reamintim de maniera revoltătoare în care PSD (cu aliații săi conjuncturali) a ignorat plebiscitul din noiembrie 2009. Păi da, căci respectivul referendum viza restrângerea Parlamentului bicameral la o Cameră cu cel mult 300 de șparlamentari, iar prin aceasta aducea serioase prejudicii găștilor de mafioți din foarte rentabila industrie a trăncănelii și a sufragiului.
N.B.: Pe când referendumul „Fără penali în funcții publice”? Că doar el este infinit mai presant ca „Familia în sens tradițional”, bașca faptul că membrii Uniunii Salvați România (USR) au adunat de la români peste un milion de semnături, în speranța deșartă că actuala majoritate parlamentară va consimți să-și bată singură cuie în tălpi...