Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au încercat să calmeze situația și să reducă corul contestatarilor din interiorul partidului susținând că PNL a obținut la aceste alegeri locale cel mai bun scor din 1990 încoace, noteaza Actualmm.ro.
În cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PNL se anunță mici scântei. În primul rând, este de văzut dacă contestatarii își vor menține poziția și în mediul offline, după ce în online, mai precis pe Facebook, s-au stropșit la cei doi copreședinți ai PNL.
Alina Gorghiu și Vasile Blaga sunt deciși să dea un semnal și vor decapita două filiale: Maramureș și Bistrița. Aici, vor fi decapitați actualii copreședinți și se va impune unificarea filialei. Ulterior, vor fi numiți alți lideri decât cei actuali ai filialei.
Conform surselor noastre, alte trei organizații din țară ar fi în pericol, dar liderii PNL se pare că au ajuns la o înțelegere cu aceștia și se vor da la o parte pe cale pașnică.
Nici în București nu va scăpa atât de ușor. Cătălin Predoiu a demisionat și liderii PNL caută variante de înlocuire pentru că nimeni nu-și dorește să preia organizația în aceste condiții. Sunt favoriți Cristian Bușoi și Teodor Atanasiu, însă rămâne de văzut care va fi decizia liderilor PNL.
La centru, în schimb, nu va fi nicio decapitare. Alina Gorghiu și Vasile Blaga rămân pe poziții, sub umbrela ”celui mai bun scor obținut de PNL din 90 încoace” și refuză organizarea unui Congres, în care spiritele s-ar putea încinge, iar radicaliștii din PNL ar putea provoca surprize.