Mascaţii au descins în această dimineaţă la domiciliile mai multor maramureşeni care fac parte dintr-un grup organizat ce ar acţiona în mai multe state europene.
La percheziţii participă procurori DIICOT, poliţişti străni dar şi poliţişti de la Serviciul de Intervenţii Rapide din cadrul IPJ Maramureş.
Din primele informaţii se pare că grupul infracţional este filat de multă vreme, astfel că în această dimineaţă anchetatorii au demarat o amplă acţiune pentru destructurarea reţelei.
UPDATE:
Din primele informaţii se pare că autorităţile franceze, cu sprijinul Poliţiei, ar fi demarat acţiunea la domiciliile mai multor traficanţi de cosmetice, furate din străinătate. Sute de parfumuri au fost furate din Occident, iar apoi au fost vândute sub preţul pieţei în România şi alte ţări din Europa. Până acum, poliţiştii francezi au reuşit destructurarea unei reţele din care făceau parte trei maramureşeni, toţi din Baia Mare şi trei persoane din Satu Mare, capul reţelei fiind un maramureşean. După ce aceştia au fost reţinuţi, anchetatorii au trecut la un plan de acţiune pentru identificarea întregii reţele. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat mai multe cartele telefonice dar şi câteva bunuri.
Preluare: InfoMM.ro