Procurorii DIICOT efectuează 11 percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș și Maramureș, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat. Nouă persoane sunt suspectate de trafic de persoane și proxenetism. Simultan sunt efectuate două percheziții domiciliare și de către autoritățile judiciare din Cantonul Vaud, Elveția.

“În cauză există suspiciunea rezonabila că, în perioada octombrie 2016 – octombrie 2017, suspecții au racolat prin inducere în eroare, folosind metoda loverboy, zece tinere cu o situație materială precară, pe care le-au transportat în orașul Lausanne, Elveția, unde le-au constrâns să se prostitueze stradal chiar și în condiții de ger extrem ori atunci când aveau probleme de sănătate, supraveghindu-le activitatea de racolare a clienților,” spun anchetatorii.

Procurorii mai precizează și că suspecții deveneau agresivi atunci când erau nemulțumiți de sumele de bani câștigate de victime. În plus, erau violenți și atunci când considerau că victimele petreceau prea mult timp cu un client.

Una dintre victime a fost găsită ucisă în apropierea orașului Becanson, spun autoritățile. Tânăra fusese omorâtă prin aplicarea a 26 de lovituri de cuțit, iar cadavrul i-a fost abandonat în pădure.

“Printre persoanele exploatate se află și o tânără care a fost cumpărată de trei dintre suspecți de la un suspect, care o recrutase prin metoda loverboy. La data de 30.11.2016, una dintre tinerele exploatate a fost ucisă de către un client, prin aplicarea a 26 de lovituri de cuțit, cadavrul acesteia fiind transportat și abandonat într-o pădure din apropierea orașului francez Becanson, situat la granița cu Elveția,” se arată într-un comunicat DIICOT.

În urma cercetărilor făcute în acest caz, anchetatorii au descoperit că membrii grupului au obținut peste 2 milioane de euro din activitatea infracțională.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 23 de persoane.

Pentru probarea activității infracționale au fost organizate întâlniri de coordonare la sediul Eurojust, Haga, precum și în Elveția și în România, împreună cu autoritățile judiciare din Elveția, în urma cărora a fost încheiat un Acord de Echipă Comună de Anchetă.


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și