Agenţia de cercetare spaţială din Brazilia (INPE) a înregistrat 10.129 de kilometri pătraţi de teren despădurit pentru o perioadă anuală etalon din august 2018 până în iulie 2019. Această arie este echivalentă cu suprafaţa Libanului şi marchează o creştere cu 34,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Revizuirea este mai mare decât cifrele raportate iniţial de INPE, de 9.762 de kilometri pătraţi de pădure distrusă în această perioadă, marcând o creştere de 29,5%.

Datele pentru 2019 marchează cel mai înalt grad de despădurire constatat în pădurea amazoniană din Brazilia începând cu 2008, un nivel pe care îl atinsese deja înainte de revizuire. Revizuirea anuală a datelor în scopul acurateţii este o practică standard în cadrul INPE.

Activişti din domeniul mediului şi cercetători ştiinţifici consideră vinovat politicile preşedintelui Bolsonaro, de extrema dreaptă, pentru că ar fi încurajat ţapinarii ilegali, fermierii şi speculatorii imobiliari să taie pădurea.

Bolsonaro a susţinut dezvoltarea regiunii amazoniene, inclusiv ariile protejate, ca o metodă de a-i scoate din sărăcie pe cei mai vulnerabili rezidenţi.

În Brazilia se află circa 60% din pădurea amazoniană, cea mai mare pădure tropicală din lume. Protejarea sa este vitală pentru limitarea încălzirii globale, spun oamenii de ştiinţă, având în vedere cantităţilor vaste de dioxid de carbon pe care le absoarbe suprafaţa împădurită.

Datele revizuite au la bază un sistem denumit PRODES, care este dat publicităţii doar o singură dată pe an, cu o precizie mai mare decât datele colectate prin sistemul rapid cunoscut sub denumirea de DETER. Potrivit datelor mensuale, defrişările au continuat să se agraveze în 2020, în creştere cu 55% din ianuarie până în aprilie, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2019.

Bolsonaro a mobilizat în mai forţele armate pentru a combate defrişările în creştere printr-un ordin care expiră miercuri, dar care, potrivit oficialilor, ar putea fi prelungit pentru încă 30 de zile.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și