Astfel, toți cei șase membri ai lotului, elevi în clasa a VIII-a, au reușit performanța de a se număra printre laureați.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, medaliile de argint au fost cucerite de Ștefan Răzvan Bălăucă (Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Botoșani), Hakan Calila (Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța) și Tudor Cristian Cozma (Colegiul Național "Emil Racoviță" din Iași).

Cu bronz au fost medaliați Irina Mălina Strugaru (Colegiul Național din Iași), Andrei Vlad Băsulescu (Colegiul Național "Emanoil Gojdu" din Oradea) și Dan-Mircea Neagoe (Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța).

"Olimpiada Internațională de Științe pentru juniori este un concurs de tip integrativ, în care problemele acoperă subiecte din trei discipline: chimie, fizică și biologie. Concurenții susțin trei probe (două teoretice individuale și una practică pe echipe compuse din 3 elevi). La ediția din acest an au fost prezenți 187 de participanți din 32 de țări", se arată în comunicat.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și