Judeţul Maramureş deocamdată a scăpat, însă crescătorii de porci din judeţ îşi iau toate măsurile de precauţie pentru a nu se trezi cu pagube economice serioase. Dacă agenţii economici iau în serios această problemă, nu acelaşi lucru se poate spune despre populaţie, unde normele de biosecuritate sunt mai greu de implementat. Autorităţile judeţene vorbesc despre covoare de dezinfecţie care vor fi montate în perioada următoare în Punctul de Trecere a Frontierei Sighet.

„În continuare derulăm aceleaşi activităţi de prevenţie a introducerii sau pătrunderii virusului pestei porcine pe teritoriul judeţului Maramureş. Aceste acţiuni vizează în primul rând activităţi de inspecţie în ceea ce priveşte circulaţia animalelor, în acest sens fiind derulate activităţi comune cu Poliţia şi Jandarmeria pe principalele drumuri de acces în judeţ şi în locaţiile unde funcţionau anterior târgurile de animale, tocmai pentru a preveni circulaţia ilegală a animalelor”, a spus Sima Sirtonius, purtătorul de cuvânt al DSVSA Maramureş.

Tot în această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari din judeţ efectuează inspecţii în fermele de porci din judeţ, 16 la număr, cu un efectiv total de aproximativ 34.000 de capete. “Normele de biosecuritate la aceste ferme au fost implementate, fiind respectate de crescătorii de porci. În ceea ce priveşte populaţia, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face în permanenţă acţiuni de mediatizare, prin orice mijloace. Normele de biosecuritate trebuie respectate şi la nivelul unei simple gospodării. Este mult mai greu să le implementezi în gospodării, dar trebuie să mizăm pe conştiinţa populaţiei. Nu putem spune că e falsă această pestă porcină, pentru că avem diagnostice confirmate de trei laboratoare, unul judeţean, unul naţional şi unul european de referinţă. Este o problemă cât se poate de reală şi care trebuie tratată ca atare”, a adăugat Sima Sirtonius.

În vecini avem şase focare în gospodăriile populaţiei din judeţul Satu Mare, la care se adaugă alte nouă cazuri la porci mistreţi, judeţul Bihor – 21 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, iar în judeţul Sălaj sunt două cazuri la mistreţi.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și