ISJ Maramureș subliniază că înscrierea s-a făcut, conform prevederilor Ministerului Educației, de către părintele care-l însoțește pe minor sau de către reprezentantul DGASPC, în cazul copiilor cetățeni străini ucraineni neînsoțiți.

„Au fost integrați în grupe / clase indiferent de efectivele de elevi pe care le au acestea. Ei pot să participe, la alegere, la activitățile educative curriculare sau extracurriculare organizate de unitățile de învățământ, precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Elevii pot beneficia de cazare gratuită în internatele școlare, au dreptul la alocarea unor alimente de bază furnizate prin programele sociale aflate în derulare, precum și la rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale. Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și copiii sau tinerii din grupele / clasele în care au fost primiți elevii ucraineni se implică într-o comunicare empatică în relația cu ei, încercând să le ofere suport psihologic și să-i ajute să participe cât mai activ la activitățile educaționale”, anunță ISJ Maramureș.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și