Mare parte din California e în pericol să fie mistuită de incendii de vegetaţie. Experţii americani spun că, înainte de izbucnirea focului, solul statului american era uscat în totalitate! Asta în condiţiile în care, anul trecut, doar 26 la sută din teritoriul Californiei era afectat de secetă. Cel mai recent bilanţ al celor două incendii majore de aici indică 79 de morţi şi aproape 1.300 de dispăruţi.
În California, solul e uscat în proporţie de aproape sută la sută. Cel mai grav e în sudul şi în nordul statului, în zonele distruse deja de flăcări. În apropiere de Malibu, spre exemplu, suprafeţe întregi de pădure au fost rase şi o simplă rafală de vânt poate face ca focul încă nestins să se extindă într-o direcţie nouă.
Preşedintele Donald Trump a vizitat oraşul distrus de flăcări, Paradise. Impresionat de ce a văzut, a promis ajutoare pentru sinistraţi. Dar a criticat autorităţile locale, pe care le acuză că nu au luat măsuri pentru a preveni incendiile.
DONALD TRUMP, Președintele SUA: Cred că toată lumea a văzut lumina şi nu cred că ne vom mai confrunta vreodată cu aşa ceva, cu o asemenea anvergură. Dar va trebui să ne mişcăm repede.
Aproape de zona vizitată de liderul de la Casa Albă se afla şi casa unor români, complet distrusă de foc. Cazul lor a impresionat comunitatea, care încearcă să-i sprijine financiar. Situaţia e gravă şi în adăposturile pentru sinistraţi, unde sute de persoane au început să prezinte simptome asociate infecţiei cu un virus extrem de contagios care duce la deshidratarea organismului.
Preluare: Observator.tv