Într-o singură zi au fost aplicate peste 50 de sancţiuni contravenţionale iar valoarea amenzilor a depăşit suma de 31000 de lei.

Poliţiştii Serviciului Rutier Baia au acţionat duminică, 29 ianuarie, cu autospecialele dotate cu aparatură video radar de supraveghere a traficului rutier şi măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor pentru a determina participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie. A fost acordată o atenţie sporită prevenirii accidentelor rutiere generate de nerespectarea limitei legale de viteză.

Astfel, pentru încălcarea normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii au aplicat într-o singură zi, 51 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate depăşeşte suma de 31 000 de lei. Dintre acestea, cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor de viteză, factor principal în producerea accidentelor de circulaţie.

Ca măsuri complementare, au fost reţinute șase permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Poliţiştii maramureşeni atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul rutier şi recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor de trafic şi meteo, să acorde o atenţie sporită pietonilor şi vă urează totodată, DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și