Potrivit acesteia, 13.300 de angajați ai MAI au misiunea de a asigura ordinea publică iar 4.700 de specialiști vor fi implicați în soluționarea sesizărilor electorale.

"34.200 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri asigură paza și protecția secțiilor de votare din întreaga țară. Pentru gestionarea oricărei situații care poate apărea în cursul procesului electoral, la nivelul MAI a fost constituită o rezervă de 7.800 de oameni", a precizat Dajbog.

Oficialul MAI a amintit principalele reguli ale procesului electoral. Votarea a început la ora 7,00 și se va încheia la ora 21,00, președintele biroului electoral al secției de votare este cel care declară votarea încheiată și dispune închiderea secției. Persoanele care se află la ora 21,00 în sala unde se votează își vor putea exprima opțiunea.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu referire la ordinea publică este considerată contravenție și se sancționează cu amendă ce ajunge până 4.500 de lei.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și