Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri în urma incidentelor din Piaţa Victoriei, anunţă Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.

Potrivit sursei citate, „în prezent sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Până la ora 0.00, fuseseră reţinute 20 de persoane şi, totodată, au fost confiscate mai multe sticle incendiare, declara purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

El a precizat că patru jandarmi au fost răniţi în urma violenţelor.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a mai spus că forţele de ordine au intervenit cu oarecare întârziere în izolarea celor care au aruncat cu torţe şi petarde, pentru a-i proteja pe manifestanţii paşnici care se aflau în zonă, unii chiar însoţiţi de copii.

Astfel, mai întâi au fost lansate apeluri la megafon ca protestatarii să se îndepărteze, pentru ca, mai apoi, jandarmii să poată interveni cu gaze lacrimogene împotriva celor care aruncau cu petarde, torţe şi obiecte contondente.

Georgian Enache a precizat că nu poate spune dacă persoanele reţinute fac parte din galeriile unor echipe de fotbal.

Şi SRI a arătat, joi noapte, că nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la implicarea unor galerii în protestele de miercuri, dar, în măsura în care sunt obţinute date, acestea sunt transmise instituţional.

Manifestaţia din Piaţa Victoriei - unde până la 120.000 de oameni au protestat faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea codurilor penale - s-a încheiat în jurul orei 00.40.

citeste articolul complet pe Digi24.ro


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și