Ieri, 29 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase, împreună cu jandarmi din cadrul Detaşamentului Sighetu Marmaţiei, au confiscat dintr-un spaţiu comercial din Sighetu Marmaţiei 530 de articole pirotehnice.

În timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu obiecte pirotehnice, poliţiştii au depistat un sighetean de 43 de ani care deţinea ilegal şi oferea spre vânzare petarde şi artificii de diferite categorii. Din primele verificări efectuate s-a constatat că bărbatul nu deţinea autorizaţie pentru comercializarea unor astfel de produse, astfel că poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 55 de kg de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Poliţiştii recomandă părinţilor să supraveghe copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Toate aceste articole sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită supraveghere şi control, dar şi responsabilitate sporită în privinţa respectării condiţiilor esenţiale de securitate.

Produsele obţinute în urma arderii acestora pot influenţa mediul ambiant. Înainte de a fi folosite astfel de produse este necesară studierea cu atenţie a instrucţiunilor şi a măsurilor de securitate indicate pe ambalaj.


Preluare: Buletin informativ al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și