Aseară, în jurul orei 22.20, în comuna Petrova a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea mai multor persoane. Un tânăr de 22 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe D.N. 18, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă.

Impactul s-a soldat cu rănirea tânărului de la volan şi a altor trei pasageri, cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei iar pasagerii au rămas internaţi sub supraveghere medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru a evita să deveniţi victime ale unor accidente de circulaţie, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu se urce la volanul autovehiculelor dacă au consumat băuturi alcoolice, să acorde o atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, să folosească centura de siguranţă, accesoriu ce poate salva viaţa!

De asemenea, vremea ploioasă impune o manieră preventivă de conducere a autovehiculelor. Cei de la volan trebuie să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi ale traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi să evite efectuarea depăşirilor!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și