Situația s-a deteriorat foarte mult în Peninsula Coreeană în ultimele luni din cauza continuării de către Phenian a programelor sale balistic și nuclear interzise și a afirmațiilor președintelui american Donald Trump, care a spus că este pregătit să rezolve singur și prin forță problema nord-coreeană.

Numeroși specialiști consideră de mai multe săptămâni, bazându-se pe analiza unor imagini din satelit, că Phenianul este cu adevărat pregătit să realizeze un al șaselea test nuclear.

Luni, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean al Apărării a afirmat că Phenianul este "pe deplin pregătit să răspundă la orice opțiune luată de SUA".

Regimul va continua să își consolideze capacitățile în materie de "atacuri nucleare preventive", cel puțin cât Washingtonul nu renunță la politicile sale ostile, a precizat acest purtător de cuvânt într-un comunicat difuzat de agenția oficială de presă KCNA.

"Măsurile RPDC (Republica Populară și Democrată Coreea) pentru a întări la maximum forța nucleară vor fi desfășurate cu succes în orice moment și asupra locului pe care îl va decide conducerea sa supremă", a adăugat purtătorul de cuvânt, cu referire la un posibil al șaselea test nuclear.

Coreea de Nord a realizat din 2006 cinci teste nucleare, dintre care două în 2016. Iar specialiștii sunt de acord asupra faptului că regimul, unul din cele mai izolate din lume, a făcut progrese spre realizarea obiectivului său, și anume de a avea rachete nucleare intercontinentale care să poată lovi teritoriul american.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și