Banca Comercială Romană (BCR) a obținut majorarea plafonului de garantare aferent programului "Prima Casă" cu 252 de milioane de lei, reprezentanții băncii estimând că sumele alocate vor fi utilizate integral în aproximativ șase luni.
"Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat în aproximativ jumătate de an. Suntem pregătiți ca la sfârșitul verii să solicităm o alocare suplimentară de plafon", a declarat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Recent, BCR a redus costul creditelor acordate în cadrul Programului "Prima Casă", prin reducerea marjei de dobândă pentru clienții care își încasează/ vor încasa salariul la BCR la 2% dobândă ajungând la 5,52% (DAE 5,68%). Totodată, banca a redus dobânda și pentru clienții care optează pentru un credit ipotecar "Casa Mea", aceștia beneficiind de o rată de dobândă fixă pe o perioadă de 3 ani începând de la 5,25% (DAE 5,55%).
BCR a acordat, până în prezent, circa 32.000 de credite în cadrul Programului "Prima Casă", în valoare de peste 5.500 milioane lei.
Pe perioada derulării Programului, creditul "Prima Casă" și-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut și condiții avantajoase de costuri.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde de euro.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. Aproximativ 46.000 de angajați deservesc 16,4 milioane de clienți in cadrul a 2.900 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Ceha, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia).
La 30 septembrie 2013, Erste Group deținea active totale în valoare de 207,9 miliarde euro, înregistrând un profit net de 430,3 milioane euro și un raport cost/venituri de 52,4%.
Preluare: AgerPres