Astfel, arată sursa citată, la Senat, lista începe cu vicepreşedintele PNL Maramureş, Cristian Niculescu Ţâgârlaş şi continuă cu primarul comunei Ruscova, Ioan Turcsin.

La Camera Deputaţilor, pe primele patru poziţii se află preşedintele PNL Baia Mare, Călin Bota, urmat de Florin Alexe (deputat PNL 2012 - 2016 ), primarul din Dumbrăviţa, Felician Ciceu şi preşedinta organizaţiei PNL Sighetu Marmaţiei, Daniela Oniţa Ivaşcu.

"Lista votată de către conducerea PNL Maramureş este alcătuită din profesionişti, din oameni cu experienţă în administraţia locală, centrală şi în legislativ, oameni care vor reprezenta cu succes interesele maramureşenilor. Cu această echipă liberală în Parlament, Maramureşul va avea sprijinul necesar pentru susţinerea şi adoptarea unor proiecte de legi care vor ajuta la dezvoltarea judeţului. Sunt convins că maramureşenii vor da votul lor în 6 decembrie pentru echipa PNL, pentru că am dovedit la ultimele alegeri că avem soluţii şi oameni profesionişti şi dedicaţi care să le implementeze", a declarat preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan.

Lista candidaţilor PNL Maramureş la alegerile parlamentare urmează să fie validată în structurile de conducere ale partidului la nivel naţional, data pentru depunerea oficială a candidaturilor fiind 22 octombrie, mai precizează sursa citată.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și