„Se încearcă să se respecte termenul de 20 septembrie. Se lucrează într-un ritm care să permită respectarea acestui termen. Sunt probleme pe care le-am întâlnit şi pe care trebuie să ni le asumăm. Avem două poduri pe urcarea pe Gutâi, din care unul s-a prăbuşit în momentul în care s-a încercat reabilitarea lui.

Apoi, serpentinele sunt foarte greu de lucrat cu ele, de turnat asfaltul. După ce deschizi rana, îţi dai seama cât de mare e cangrena. Iau în calcul şi varianta în care am să cer maramureşenilor să mai aibă răbdare două sau trei zile. M-am uitat şi pe prognoza meteo şi vreau să vă spun că nu arată foarte bine”, a menţionat prefectul Anton Rohian.

Acesta a arătat că, odată finalizate lucrările, nu vor fi niciun fel de restricţii de circulaţie pe acest tronson de drum naţional. Până în luna noiembrie, DN 18 pe legătura Sighet - Mara va avea marcajele făcute şi indicatoarele montate, iar reabilitarea şi modernizarea DN 18 Sighetu Marmaţiei – Baia-Sprie va fi finalizată la jumătatea anului viitor, în luna mai.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și