Cel mai scump obiectiv de infrastructură realizat în ultimii 30 de ani în România este inaugurat la Brăila. Podul peste Dunăre va fi deschis circulației rutiere începând de azi, de la ora 13.00. Deocamdată, podul va fi deschis doar pe timpul zilei.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la deschiderea podului peste Dunăre de la Brăila. La inaugurare participă mai multe oficialități, printre care premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați.

Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar la început aceasta se va face doar ziua, astfel încât muncitorii să poată demonta schelele pe parcursul nopții.

Potrivit autorităților române, obiectivul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România și al treilea din Europa ca dimensiune.

De asemenea, podul este cea mai înaltă construcție din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în țară. Lucrarea a costat aproximativ 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Din punct de vedere tehnic, podul are două benzi pe sens, trotuare și o lungime de 1,9 kilometri. Uriașele cabluri de ancoraj care susțin construcția au în compoziție fire de oțel care însumează 81.000 de kilometri.

În ceea ce privește drumurile de legătură, acestea sunt realizate doar parțial, urmând să fie finalizate pe parcursul anului.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și