Dorinţa de a avea masa plină de Crăciun s-a spulberat în momentul în care şi-au dat seama că au fost victimele unei înşelăciuni.
O familie din Dragomireşti a reclamat la poliţie că a fost înşelată cu suma de 400 de lei în piaţa agroalimentară din localitate.
Soţii au declarat că au plătit suma de bani unei persoane care s-a oferit să le vândă un porc iar în momentul în care au vrut să ia animalul şi să-l ducă acasă au aflat că de fapt acesta aparţine altor persoane.
Poliţiştii continuă investigaţiile pentru identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor pentru infracţiune.
Poliţiştii maramureşeni reamintesc cetăţenilor faptul că în această perioadă infractorii se folosesc de diverse metode pentru a-i induce în eroare şi a-i prejudicia cu diferite sume de bani.
Escrocii mizează pe faptul că oamenii fac în această perioadă cumpărături necesare sărbătorilor de iarnă şi fac oferte tentante tocmai pentru a stârni interesul şi motivaţia de a achiziţiona produsele oferite de ei.