Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 12.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 106.000 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
În data de 12 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul PF Valea Vişeului au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia au identificat pe o strada din localitatea Petrova, jud. Maramureş, un autoturism marca Ford, înmatriculat în Franţa, în care au observat mai multe colete cu ţigări.
La controlul autoturismului s-a constatat că cele patru colete conţineau 1.810 pachete ţigări, marca Jin Ling, în valoare de peste 16.000 lei, de fabricaţie ucraineană, provenite din contrabanda. În urma unor activităţi specifice, s-a stabilit că în activitatea infracţională este implicat un cetăţean român, Ioan S. de 23 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş.
Drept urmare, maramureşeanului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul in valoare 9.000 lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Şi lucrătorii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, au descoperit într-o pădure de pe raza localităţii Rona de Sus, jud. Maramureş, abandonate în apropierea frontierei de stat, 20 de colete cu ţigări.
În urma inventarierii, s-a stabilit că acestea conţin 9.930 pachete ţigări, marca Jin Ling de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 90.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi pentru documentarea activităţii infracţionale în vederea depistării şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate.
Preluare: ijpfmm.ro