Poliţiştii au reuşit să identifice o persoană bănuită de comiterea a trei furturi. Prejudiciile cauzate au fost recuperate integral.
La data de 28 iunie a.c., un bărbat din localitatea Sălsig a reclamat la poliţie un furt. El a declarat că persoane necunoscute au pătruns în imobilul său prin escaladarea unui geam lăsat deschis şi au sustras un motoferăstrău, o bormaşină şi o motocositoare.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost identificat un minor în vârstă de 15 ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei.
Prejudiciul, în valoare de 3 000 de lei, a fost recuperat integral.
În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit că minorul este posibilul autor a încă două furturi comise de raza localităţii Sălsig. Şi în aceste cazuri prejudiciul a fost recuperat.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a minorului.
Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuinţă, poliţiştii maramureşeni vă recomandă:
Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu le lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!
Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care, susţinând că sunt reprezentanţii unor instituţii, nu pot face această dovadă!
Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon sau în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat!
Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveţi încredere şi care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!
Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare!
Când plecaţi de acasă, chiar şi pentru perioade scurte de timp, asiguraţi toate căile de acces în locuinţă ( geamuri, uşă de acces, uşă de la balcon) mai ales dacă locuiţi la parter.