Pe parcursul acestei săptămânii, poliţiştii rutieri care au acţionat pe raza judeţului au constatat 196 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 37 500 de lei.
De asemenea, au fost reţinute nouă permise de conducere şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor iar pentru abaterile tehnice constate au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
În perioada 24-27 martie a.c., poliţiştii maramureşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru fluidizarea traficului, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale privind regimul circulaţiei pe drumurile publice.
La Baia Mare, poliţiştii au acţionat pentru tragerea la răspundere atât a pietonilor care traversează prin locuri nemarcate şi nesemnalizate corespunzător, cât şi a şoferilor care nu acordă prioritate de trecere. În acest context au fost constatate 119 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 20 000 de lei. Totodată, au fost reţinute nouă permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
Poliţiştii din Sarasău şi cei din Dragomireşti, însoţiţi de cei din Bogdan Vodă, au acţionat pentru combaterea depăşirii limitei legale de viteză. Ei au oprit în trafic 57 de autovehicule care se deplasau pe drumurile publice de pe raza de competenţă şi au aplicat pentru sancţiunile constatate amenzi de peste 7 500 de lei.
Acţiuni similare au fost organizate şi pe raza localităţilor Tăuţii Măgherăuş şi Coroieni. Poliţiştii au controlat şi verificat autovehiculele care se deplasau pe drumurile publice şi au constatat 31 de abateri la regimul circulaţiei pentru care au aplicat amenzi de peste 7 800 de lei.
La Seini, poliţiştii rutieri însoţiţi de reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş au acţionat pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor care s-au deplasat pe zona de responsabilitate. Ei au verificat 20 de autovehicule, au legitimat 25 de persoane şi au constatat 12 abateri ce au fost sancţionate cu amenzi de peste 3 000 de lei. De asemenea, au retras, pentru abaterile tehnice constatate, patru certificate de înmatriculare.