Cu ocazia Scolii Politice de Toamna ce se desfasoara la Sighetu Marmatiei in aceste zile, intre cele doua tabere din PNL Maramures, respectiv Ovidiu Nemes si Radu Stef, a avut loc un nou conflict, chiar sub ochii lui Crin Antonescu.
Chiar daca nu au fost invitata la eveniment, conducerea PNL Maramures s-a deplasat la Sighet pentru o discutie cu presedintele Antonescu, insa liderii organizatiei judetene nu au avut unde sa stea.
Consilierul judetean Gavril Ardusatan a declarat, pentru ZiarMM.ro, ca in cadrul intalnirii s-au spus mai multe nemultumiri.
“A fost o atmosfera tensionata, in sensul ca s-au spus lucruri barbatesti in fata, nemultumiri, opinii, reprosuri. Nici n-am fost invitati, noi am mers ca totusi, e presedintele partidului in Maramures. In salonul acela unde erau toti la masa am dorit sa stam si noi, ca doar nu deranjam, dar domnul presedinte a spus ca nu el este amfitrionul.
El s-a aratat dezamagit de modul in care Ovidiu Nemes a actionat in privinta organizatii evenimentului.
“E un paradox care rar mi-e dat sa-l vad, adica acolo s-au dezbatut efectele comunismului si cat rau a reprezentat pentru tara si, culmea, intr-un partid liberal, se procedeaza cu metode comunistoide.
Chiar daca se ajunge sa mearga toti membrii PNL la vot, ca se poate, pana la urma e o solutie democratica si votul rezolva problema”, a adaugat Ardusatan.
Contactat telefonic, Ovidiu Nemes nu a putut fi gasit.
Preluare: ZiarMM.ro