Orișicât, zic eu, Poceală nu se compară cu Bideu, chiar dacă, așa ca în cazul de față, se recurge la antonomază, căci primul nume are amploarea rezultată din îmbinarea sluțeniei fizice (bunăoară cea provocată de-o bătaie cruntă) cu hidoșenia sufletului, care – susțin credințele populare – ar fi lucrarea duhurilor rele.

Unde mai punem faptul că „poceală” derivă din „a poci”, care vine de la „potcă”, termen cu sensul de „necaz, supărare, vrajbă” și de „pocitanie, persoană nedezvoltată fizic”, dar mai ales cu extensia „persoană fără caracter”.

Acuma, având în vedere jenantul mod în care, chipurile, l-a învins anul trecut pe Donald Trump (presa globalistă l-a declarat președinte mai înainte de terminarea numărării voturilor, multe dintre ele cu cântec) și de recentul ordin dat armatei de-a părăsi în pripă Afganistanul, astfel încât marea Americă a lăsat în mâinile talibanilor necruțători pe toți aliații ei afgani și o bună parte din armament, îmi place să cred că nezdravănul Joe își merită cu prisosință porecla „Bidet”, neaoșul nume românesc „Poceală”, precum și latinescul supranume „Quiproquo”.

Sigur că se vor găsi cârtitori care mă vor acuza de prea multă cutezanță și de prea puțină politețe față de prezidentul Joe. Tocmai de aceea, iată curajoasa opinie a lui Grigore L. Culian, jurnalist român stabilit în SUA, despre acest Poceală, alias Bidet:

„Acest bătrân pe nume Joe Biden (care se crede președintele Americii, deși a fost pus în funcție de dușmanii acestei țări!) trebuie arestat de urgență și trimis în fața Curții Marțiale, împreună cu George W. Bush și Barack Obama, pentru modul criminal în care au inițiat, desfășurat și gestionat operațiunile din Afganistan, mințind poporul american cu ajutorul instituțiilor de forță ale statului!

Urmare a acțiunilor acestor trei președinți, mii de militari americani și-au pierdut viața fără să știe motivul real pentru care luptă, trilioane de dolari din banii contribuabililor au fost risipiți în vânt, America și-a pierdut credibilitatea de promotor al democrației în țările considerate dictaturi și de partener loial în cadrul NATO, unde nimeni nu va mai crede în cuvântul președintelui SUA, oricare ar fi el.
Abandonarea oamenilor care au sprijinit regimul pro-american de la Kabul și execuțiile care probabil vor urma sunt crime comise de Administrația Biden și ele creează un precedent periculos pentru toți partenerii din NATO – inclusiv România! Demoralizarea militarilor americani în urma acestor acțiuni iresponsabile va fi greu de reparat, mai ales că nimeni nu mai are încredere în deciziile aberante luate la Casa Albă și la Departamentul de Stat al SUA!”

George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și