Cum acesta mirosea a alcool, au decis să-l teste cu aparatul etilotest. A fost momentul în care individul parcă şi-a pierdut minţile. A urcat în maşină, a demarat în trombă şi după ce l-a lovit pe unul dintre poliţişti, l-a luat pe cel de-al doilea pe capotă.

A încercat apoi să se facă nevăzut, dar a fost prins câteva zeci de minute mai târziu, într-o parcare. Şi atunci a devenit violent şi a refuzat să i se recolteze probe biologice. S-a ales însă cu dosar penal pentru ultraj şi refuz de prelevare de mostre biologice.

Cei doi poliţişti loviţi au ajuns la urgenţe, dar sunt acum în afara oricărui pericol.

"În momentul prezentării, pacienţii erau conştienţi, cooperanţi, stabili hemodinamic. Iar în urma investigaţiilor de specialitate s-au constatat contuzii minore la nivelul membrelor, pacienţii fiind externaţi cu recomandări la aproximativ o oră şi jumătate de la prezentare, leziunile neimpunând tratamentul chirurgical de urgenţă", a declarat Bogdan Vasile Popa, managerul Spitalului Huşi.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și