În 17 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi prostituţiei în municipiul Baia Mare.
Ei au identificat nouă persoane care au fost conduse la sediul poliţiei unde şase dintre acestea au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1200 de lei.
Patru dintre sancţiuni au fost aplicate pentru apelarea la mila publicului iar două pentru atragerea de persoane, în loc public, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani.