În prima zi de primăvară, polițiștii maramureșeni s-au alăturat demersului de a marca Ziua Internaţională a Pădurii, printr-o acţiune de plantare de pomi atât la sediul inspectoratului cât şi la sediile subunităţilor de poliţie.

Pomii au fost puși la dispoziție de Direcţia Silvică Maramureş iar plantarea lor a avut menirea de a sugera că individual sau instituțional, putem contribui la repararea daunelor pe care natura le-a suferit din cauza oamenilor, activităţilor lor, indiferenţei acestora şi chiar răutăţii unora.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş susține pe deplin demersurile care au drept scop dezvoltarea siguranţei comunităţilor locale şi pe componenta de mediu şi va onora parteneriatele care au acest gen de obiective.

Tot în scopul protejării pădurii şi mediului înconjurător, poliţiştii maramureșeni au participat azi la o acţiune de ecologizare în zona Lacul Albastru, obiectiv turistic unicat în țară și declarat monument al naturii.

În cadrul activităților premergătoare Zilei Poliției Române, polițiștii din Baia Sprie şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu 40 de elevi de la Colegiul Tehnic Transport Auto Baia Sprie și un reprezentant al Ocolului Silvic Baia Sprie, au fost azi prezenți în zona Lacului Albastru, pentru o acțiune de ecologizare și igienizare.

Polițiștii apreciază promptitudinea cu care elevii au înțeles că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la menținerea sănătății apelor, pământului şi pădurii atât pentru generația actuală cât și pentru cele care vor veni.

Astfel de acțiuni au devenit deja o tradiție și nutrim speranța că, în spiritul conștientizării apartenenței la o comunitate pe care vrem să o menținem curată și sănătoasă, ele vor continua și se vor dezvolta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și