Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi-a asumat permanent responsabilitatea protejării pădurilor prin acţiunile pe care le desfăşoară constant pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de păduri precum şi a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului şi comercializării materialului lemnos.

În parteneriat cu Direcţia Silvică Maramureş, instituţie cu atribuţii în întreţinerea acestora, poliţia Maramureş s-a implicat de-a lungul timpului în acţiuni de întinerire a fondului forestier şi de educaţie ecologică pentru evidenţierea rolului esenţial pe care pădurea îl are în menţinerea echilibrului ecologic.

Ca o mărturie a bunei colaborări în acest domeniu, mâine 21 martie, Direcţia Silvică Maramureş va pune la dispoziţia poliţiei arborii ce vor fi plantaţi la sediul inspectoratului cât şi la sediile subunităţilor de poliţie.

La acţiune va participa şi şeful inspectoratului, chestor de poliţie, Dr. Viorica Marincaş.

Tot în scopul protejării pădurii şi mediului înconjurător, poliţiştii din Baia Sprie, cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu elevi de la unităţile de învăţământ din oraş, în parteneriat cu Regia Autonomă a Pădurilor, vor participa mâine la o acţiune de ecologizare în zona Lacul Albastru, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și