Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că nu sunt anunțate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită din cauza vremii sau a vreunui eveniment rutier, nici artere pe care să fie instituite restricții de tonaj.
Întrucât până astăzi la prânz este în vigoare o informare meteorologică potrivit căreia vremea se va menţine rece în toată ţara, se vor înregistra temperaturi coborâte (ger noaptea şi dimineaţa) și există riscul formării poleiului, recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului şi să mărească distanţa în mers.
Pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite pe drumurile publice, ţinând cont de condiţiile meteo, nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmaţi să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie!
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic! Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa! Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos! Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă!
Conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.