Nu știu cum stau treburile politice pe alte meleaguri (presupun că, pe coordonatele globalisto-demonocratice, ele sunt pretutindeni cam la fel!), dar pe plaiurile postdecembrismului mioritic sunt privite, tratate și răsplătite ca cele mai de frunte activități umane, chit că, în peste trei decenii scurse de la lovitura de stat, beneficiarii acestei hiperprofitabile aflări în treabă (politruci, ciocoi și fripturiști/descurcăreți de diverse culori ideologice, strâns uniți în nelegiuri și trădări) au așezat România la coada țărilor din Uniunea Europeană prin catstrofe (unele ieșite din prostie, cele mai multe din ticăloșie premeditată) de felul următor: întregul complex economic antedecembrist pus pe butuci, jefuirea și continua sărăcire a țării cu legea-n mână, fragilizarea sistemului educațional și medical, un exod populațional de peste cinci milioane (nici pomeneală să fie stopat!), un spor natural negativ, o datorie externă de peste 150 miliarde euro etc.
Păi, mi se va răspunde, cu aproximativ aceleași probleme sociale se confruntă cam toate țările europene și de mai departe, îndeosebi acuma când resursele naturale scad dramatic (petrol, gaze, rezerve de apă potabilă și de hrană necancerigenă, minereuri, păduri, suprafețe arabile), populația planetei tot crește în țările emergente și subdezvoltate, iar datoriile și dependențele de organismele financiare internaționale au luat-o pe drumul dinspre inevitabil către sufocant. De pildă, datoria Statelor Unite, prima putere economico-financiară și politico-militară a lumii, deja este de ordinul trilioanelor, de fapt „în ton” cu a unor țări ca România, care au Produsul Intern Brut (PIB) de ordinul sutelor de miliarde. Paradoxal, însă (evident, din considerente patriotarde și/sau populisto-demonocratice), nici măcar cele mai nevoiașe și îndatorate state ale lumii nu sunt dispuse să-și reducă treptat cheltuielile cu aberanta înarmare, respectiv să-și educe cetățenii în spiritul consumului moderat, cu adevărat dătător de sănătate pentru indivizi, societate și economie.
Dimpotrivă, cei peste opt miliarde de pământeni sunt necontenit îndemnați pe toate „canaliile” mass-media, principalul instrument de imbecilizare a naivilor și nătăfleților, să consume și să risipească din ce în ce mai mult, asta deoarece numai astfel vor spori uriașele profituri ale tâlharilor interni și externi, după cum tot în acest chip vor deveni la iuțeală dependenți de medicamentele contrafăcute și, prin bonusurile primite pentru necumpătare de la comercianți, își vor consolida rampa de lansare spre obezitate și necruțătoarele boli însoțitoare.
Dar iată cea mai concludentă și mai revoltătoare dovadă a consumului pe rupte, care în toate țările (mai ales în cele putrede de belșug și imoralitate) este considerată coloana vertebrală a actualei civilizații mașinistă, ultrapoluantă și aculturală: deși populația Statelor Unite nu reprezintă nici măcar 5% din cea a Terrei, totuși americanii consumă circa un sfert din resursele planetei! Firește că în aceste condiții, flagrant inechitabile pentru grosul pământenilor (jecmăniți fără milă de yankei și ciracii/clienții lor), toți americanii cu mic-cu mare sunt, pe ansamblu, mulțumiți atât de politica internă a aleșilor lor, cât și de sforăriile acestora pe plan mondial...
În ceea ce privește strict politica, „mama” tuturor relelor de pe Pământ (războaie, lovituri de stat, foamete, înfiorătoare suferințe pentru muritorii de rând, bunoară așa ca în Ucraina și Fâșia Gaza), trebuie făcută precizarea că aflători în treabă sau politruci ahtiați după puterea aparentă, faima de-o clipă și bogățiile pe care „le mănâncă moliile” nu sunt numai în spațiul carpato-dunărean, ci pretutindeni în lumea asta răsturnată (vezi sodomia legalizată și „oficializarea” acesteia prin parodia blasfemică din programul de deschidere a Olimpiadei pariziene), o lume unde își dau în petic tot mai mulți cârmuitori (de state, conglomerate multinaționale, organisme internaționale), fie bolnavi la minte și la trup, deci extrem de dăunători prin neputință biologico-intelectuală sau din cauza înclinațiilor dictatoriale, fie corupți și puși pe căpătuială, adică tot contraindicați să pună mâna pe funcțiile decizionale prin care pot să influențeze (de regulă în rău) destinele a zeci și sute de milioane de semeni.
Astfel stând lucrurile din totdeauna și pretutindeni în această lume prost condusă, în special de omul modern, cu alegeri sau numiri ce au permis ba apariția unor lighioane de teapa lui Stalin, Hitler, Putin și Kim Jong-un, ba accederea la puterea supremă a unor americani realmente bolnavi (de pildă, Franklin D. Roosevelt, Donald Trump, Joe Biden), ba hidoasa afirmare într-ale imposturii, necinstei și trădării a atâtor români și alogeni postdecembriști, eu spun că se impune ca toți aspiranții la funcțiile decizionale din state sau din structurile supranaționale (ONU, OMS, Uniunea Europeană, NATO, FMI, Banca Mondială ș.a.m.d.) să fie testați de medici la trup și de cetățeni merituoși la indispensabilele cunoștințe de ordin general: literatură, artă, istorie, geografie, filosofie, logică, științele naturii, politologie.
Însă, așa cum discutam zilele trecute cu un ilustru medic sighetean despre această variantă mult îmbunătățită a politicii, este de presupus că cei mai mulți dintre ipochimenii de la noi (și nu numai) s-ar da peste cap să-și „aranjeze” testele, doar astfel izbutind să se apropie cât de cât de recomandarea dictonului latin: Mens sana in corpore sano. Cu toate aceste prealabile aranjamente de culise, pentru români ar fi un deliciu să vadă cum se agită, se screm, transpiră și dau din colț în colț toți aceia care țin morțiș să continue penibila și păgubitoarea tradiție prezidențială postdecembristă, cu „telectuali” ca Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, George Simion și alții !...
În sprijinul celor afirmate mai sus (mă rog, să nu rămână unii cu falsa impresie că am exagerat), redau un convingător citat extras din romanul Plăcerile vieții (Editura Univers, București, 1990) a celebrului scriitor englez W. Somerset Maugham: „Un bărbat care e socotit «om politic» la patruzeci de ani, ajunge «om de stat» la șaptezeci. Abia la această vârstă, când ar fi mult prea bătrân ca să mai poată fi angajat conțopist sau grădinar sau polițist, iată că e tocmai copt pentru a guverna o țară”. Puțin mai jos, autorul completează: „(...) nu e nevoie de cine știe ce capacitate mintală pentru a conduce o națiune”!
La rândul său, parcă intuind oribilele derapaje ale prezentului, scriitorul german Stefan Heym scrie la finalul romanului Relatare despre regele David (Editura Univers, București, 1978): „(...) într-o lume de eunuci, nu merită să te porți ca un bărbat”.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News