Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Maramureş, Marilena Florescu, a declarat pentru AGERPRES că se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare din apropierea vârfului Toroioaga.

"Peste 360 de oameni, dintre care 250 pompieri de la toate subunităţile din judeţ, participă la stingerea incendiului. Zona este survolată de două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI care aruncă apă peste focare. La faţa locului au fost chemaţi şi pirotehnişti, deoarece în zona afectată ar putea exista elemente de muniţie neexplodate din timpul ultimului război mondial, pe alocuri fiind teren minat. De subliniat că accesul la focarele izolate care încă mai fumegă este îngreunat atât de versanţii abrupţi cât şi de prezenţa viperelor, participanţii la misiune fiind în pericol la fiecare pas", a spus Marilena Florescu.

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Baia Mare estimează că din momentul izbucnirii focului, în urmă cu o săptămână, incendiul a distrus peste 200 de hectare de pădure.

De asemenea, prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, s-a deplasat pe munte pentru a participa la operaţiunile de stingere a incendiului din zonă.

Acţiunea este coordonată de şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, col. Ion Burlui.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și