Popularitatea președintelui rus Vladimir Putin a atins un nou record în august, ajungând la 87%, cel mai înalt nivel din ultimii șase ani, potrivit unui sondaj publicat joi de centrul independent Levada, transmite AFP.
Astfel, 87% dintre rușii intervievați susțin activitatea președintelui, o creștere de 22% față de ianuarie. Procentul persoanelor care nu sunt satisfăcute de activitatea lui Vladimir Putin a scăzut de la 34% în ianuarie, la 13% în august.
Este cel mai înalt nivel de la războiul ruso-georgian din 2008, când popularitatea lui Putin era de 88%.
Popularitatea premierului rus Dmitri Medvedev a crescut de asemenea la 71% în august, comparativ cu 48% în ianuarie.
Pe de altă parte, 66% dintre cei chestionați consideră că țara merge în direcția cea bună (43% în ianuarie), în timp ce 19% au o părere contrară (41% în ianuarie).
Sondajul centrului Levada a fost realizat între 1 și 4 august pe un eșantion de 1.600 de persoane reprezentativ pentru populație (metoda cotelor).
Un sondaj de la sfârșitul lunii iulie realizat de institutul VTsIOM apropiat puterii releva că rușii sunt mai bucuroși ca oricând, indicele de satisfacție a populației atingând un nivel istoric, de 79%.
Sondajele recente au arătat că rușii nu se tem de sancțiunile votate împotriva țării lor. Economiștii estimează totuși că efectele sancțiunilor nu vor fi resimțite imediat de către populație.
Putin a dispus miercuri introducerea de restricții asupra importurilor de produse agroalimentare provenite din țările care au adoptat sancțiuni economice împotriva Rusiei.
Cota de popularitate a lui Vladimir Putin era de peste 80% după alipirea Crimeii la Rusia în martie. Ea nu a scăzut practic niciodată sub 60% de la venirea sa la putere în 2000.