Răuvoitorii (sic!) susțin, și unii chiar iau de bună, cum că în peste 27 de ani de postdecembrism curat murdar și total anapoda, România a împletit într-un mod profund original politica bătutei pe loc cu „eficiența” mersului ca racul. Dar eu spun că lucrurile pe la noi sunt mult mai nuanțate (doar suntem la porțile Orientului, unde orice este cu putință pentru neoameni și ai lor!), așa că depinde din care unghi le privim, respectiv ne uităm la ele, fără ca – voit au ba – să le vedem cum sunt de fapt în realitate. Da, căci potrivit axiomei că nu există orb mai mare ca acela care nu vrea să vadă (mă rog, axioma face referire la surzi, dar tot un drac este cu lighioanele astea sănătoase tun la trup), privitul de sus în jos diferă atât de substanțial de opusul său, încât a devenit o regulă în politica dâmbovițeană ca dreapta să nu știe ce face stânga și viceversa, potrivit principiului demonocratic că societatea sigur va rămâne cu gaibaracele-n sus atunci când se va lua de la săraci pentru a li se da cu sacul tâlharilor putrezi de bogați (vezi noua lege a veniturilor ultranesimțite) și atâta timp cât privitul politico-ideologic de la stânga la dreapta se va deosebi net, iar prin aceasta dezastruos pentru nație, de acela în sens invers...
Vasăzică, România postdecembristă își dezvăluie tristețea și durerea lăuntrică doar acelora care o privesc și o analizează dintr-o perspectivă paradoxal-oximoronică: cu întreaga economie națională (industrie, agricultură, transporturi, cercetare) pusă pe butuci și cu actualele învârteli din banul public ale ciocoilor politizați; cu bogății ale solului și subsolului ce plasează România în fruntea țărilor europene și cu un nivel general de viață care o așază la coada acestora; cu erudiți plătiți mizerabil și cu mizerabili plătiți regește; cu socialiști la guvernare și declaju-ntre venituri tot mai mare; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, cu politețea-n liberă cădere și mârlănia la putere.
Doar câteva cuvinte despre moda noțiunilor construite cu „post” (în prezentul text, „postdecembrism” și „postpamflet”). Că dacă-i bal, apoi bal să fie! Asta deoarece în ultima vreme se vorbește tot mai insistent de postmodernism, postcreștinism și postumanism. Adică, dacă prin postmodernism înțelegem supergăselnița omului atât de modern, plictisit și găunos, încât, ca divertisment, acesta își permite la propriu să se facă frate cu dracul și așa să rămână, atunci se subînțelege că într-un atare climat certat cu morala și tradițiile, postcreștinismul (în curând Marea Britanie va fi primul stat integral decreștinat) și postumanismul (bestia rezultată prin robotizare și progresivă dezumanizare) constituie înspăimântătorul sistem referențial al unei globale stricăciuni umane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News