Vladislav a fost găsit joia trecută căzut într-o râpă, înghețat, dar continuând să strângă la piept și să îi vorbească pisoiului. Persik, sau „Piersicuţă”, în vârstă de patru luni, a supraviețuit împreună cu stăpânul lui timp de opt zile pe munte. Ultimele patru, fără niciun pic de mâncare, pentru ca toate proviziile se terminaseră. Ambii au avut noroc pentru că salvamontiștii români au reușit să îi găsească.

23 de ore a durat acțiunea de salvare. În tot acel timp, tânărul a ținut pisicuța strâns la piept. S-au despărțit abia la ambulanță.

Vladislav a primit îngrijiri medicale la spitalul din Valea Vişeului, iar Persik, la un cabinet veterinar din Baia Mare. Astăzi s-au revăzut, ambii întremați și fericiți că au trecut cu bine peste cea mai grea încercare din viața lor.

Vladislav Duda are 28 de ani și este dintr-un sat de lângă Bucea. Orașul din regiunea Kiev a devenit cunoscut acum doi ani, când civilii au fost masacrați de trupele rusești. Tânărul a fost jurnalist și a scris pentru diferite publicații. Ca să nu fie înrolat și trimis pe front, a ales, la fel ca mulți conaționali, să fugă. Povestea lui pare desprinsă din filme: a luat trenul spre Polonia, dar pe drum, ca să evite să fie descoperit la frontieră, a încercat să se salveze.

VLADISLAV DUDA – tânăr fugar din Ucraina: Am sărit din tren, din mers. Mi-am spart capul. Am fost îngrijit la un spital din Rakhiv, unde am cunoscut o domnişoară. Ea a adus pisoiul. Între timp, ne-am despărţit. Ea a plecat în Polonia şi mi-a lăsat motanul. Eu nu am vrut să renunţ la el. Este copilul meu.

DAN BENGA – şef Serviciu Salvamont Maramureş: Datorită acestei pisici, băiatul acesta trăiește. A vorbit cu ea, a ținut-o la pieptul lui și asta a fost o motivație.

Deocamdată Vladislav nu știe dacă va pleca mai departe în Europa sau va rămâne în România. O asociație s-a oferit să îl ajute.


Preluare: tvrinfo.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și