După publicarea pe Sighet 247 a pățaniei unui cetățean elvețian care era să își piardă viața în Spitalul Sighet la începutul acestui an, am primit pe adresa redacției foarte multe plângeri legate de condițiile din spital din partea celor care au fost pacienți ai acestuia.
Dintre toate mailurile primite, atenția mi-a fost atrasă de unul dintre acestea, mail în care este descrisă povestea „horror” a unei tinere care a avut nefericirea de a se îmbolnăvi în weekend: „acum câteva zile, mai exact sâmbătă seara, am avut o urgență... din păcate am neglijat avertismentul de a nu mă îmbolnăvi în week-end!” - așa începe relatarea unei tinere din Sighet, elevă de liceu, în vârstă de 17 ani, care, făcând o pneumonie severă, s-a prezentat la Unitatea de primire Urgențe din cadrul Spitalului municipal Sighet pentru tratament.
Era pe la orele 22:30. O persoană din familia acesteia, văzând că fetei i se face foarte rău și că aproape nu mai poate respira, a sunat la Serviciul de urgență 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe. De la celălalt capăt al firului i s-a răspuns sec că două ambulanțe sunt plecate la Baia Mare iar una este plecată la Bocicoi și că cea mai bună soluție ar să ducă fata la spital pe jos sau cu un taxi. „Nici nu ne-am mai enervat și am chemat un taxi”, continuă să ne relateze ruda fetei.
„Odată ajunși la Urgență, asistentele de acolo văzând starea fetei, au decis să ne paseze la pediatrie pentru a nu își da singure de lucru”. Fata se simțea foarte greu și nu mai putea merge pe picioare, așa că a fost transferată cu ajutorul unui cărucior manipulat de către un infirmier la secția Pediatrie a Spitalului. „Acolo am bătut o vreme la ușă, ușa fiind încuiată. A venit după o vreme o infirmieră: `O secundă, că ajung! Unde vă grăbiți așa?`. Când să deschidă ușa, infiermiera își dă seama că nu are cheia de la ușă. Se intoarce... ia cheia... deschide... totul se petrecea cu încetinitorul, durând cca cinci minute până am reușit să intrăm. Afară era foarte frig iar N*** nu mai putea respira deloc”.
După un sfert de oră de stat pe hol apare o doamnă medic, nervoasă că este singură pe tură atât la pediatrie cât și la maternitate. „Infirmiera intră în discuție cu o asistentă, aceasta din urmă relatându-i faptul că a fost o problemă la maternitate cu un nou-născut și că nu este nicio ambulanță cu care să îl trimită de urgență la Baia Mare și că cel mai probabil va muri. Noi, auzind acestea și văzând că N*** nu mai respira deloc ne-am agitat tare de tot și i-am cerut doamnei doctor să facă ceva cât mai repede. Dânsa vorbea la telefon și a pus infirmiera să ne dea afară din salon pe cei din familie”.
„Conversația (d-nei doctor - n.r.) ține vreo 2-3 minute. Între timp, eu nemaiștiind ce să fac, sun la 112 și cer ajutor, transfer privat, ambulanță, orice, pentru că fata moare în spital... și doamna doctor stă la telefon. Mi se răspunde (de la 112 - n.r.) că nu e de competența lor... Într-un final doamna doctor închide telefonul și mă scoate iar afară. Eu refuz să plec. Începe „investigația”: doamna doctor ne ia tare și strigă la noi: `Pe unde ați umblat? Ce ați băut? Cât ați petrecut? Dezbracă-te! Hai, mai repede că se grăbește băiatul! Cine e băiatul? V-ați drogat?`. Doresc să specific că N*** nu a băut niciodată nimic și luase de câteva zile medicamente de răceală. Am rămas șocat și nici nu am știut ce să îi răspund”.
Într-un final pacienta a primit o injecție care a avut efectul scontat și a rămas internată pentru câteva zile în spital.
Condițiile de tratament dar și de lucru în Spitalul municipal Sighet sunt inumane: medicii sunt exploatați la maximum, fac gărzi peste gărzi, răspund în aceeași gardă de mai multe secții, nu există medicamente sau alte materiale medicale, pacienții trebuie să își cumpere tot de ce au nevoie pentru tratament, trebuie să dea atenții mai mici sau mai mari pentru a fi băgați în seamă (vezi cazul medicului Cincilei Vasile, care este anchetat penal pentru luare de mită), mizerie de nedescris în foarte multe secții, nepăsare și incompetență.
Acesta este halul în care a ajuns Spitalul Sighet sub conducerea lui Alexandru Oros, un terchea-berchea numit politic de către TIR-istul Sighetului, Ovidiu Nemeș. Gurile rele spun că scopul pentru care Alexandru Oros a ajuns director este pentru a putea sifona foarte mulți bani pentru TIR-ist.
Dacă cineva nu se autosesizează în acest caz și nu îl demite pe Alexandru Oros de la conducerea Spitalului vom ajunge în situația în descrisă de către jurnalistul Grigore Ciascai într-un Editorial de-al său: condițiile existente la celebra herghlie din Sighet vor fi cu mult mai bune decât cele din „Spitalul groazei”.