Serviciile secrete britanice nu au încălcat legea și au garantat respectarea drepturilor omului atunci când au folosit tehnici de supraveghere în masă de tipul celor dezvăluite de fostul consultant al Agenției de Securitatea Națională (NSA) a SUA, Edward Snowden, a decis vineri Britains Investigatory Powers Tribunal (IPT), organismul judiciar britanic cu competențe în domeniul supravegherii, transmite agenția Reuters.
Hotărârea survine după ce mai multe ONG-uri, inclusiv Amnesty International și American Civil Liberties Union, au adresat acestui organism o plângere în care afirmă că metodele de supraveghere la care a făcut referire Snowden încalcă normele privind respectarea drepturilor omului conținute în Human Rights Act.
"Revelațiile lui Snowden în special au creat în unele cercuri impresia că legea permite în vreun fel serviciilor secrete să facă ce vor. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă", afirmă IPT în hotărârea emisă.
Snowden a provocat un adevărat șoc anul trecut după ce a dezvăluit presei operațiuni de spionaj electronic practicate de NSA și de GCHQ (Centrul de ascultări și decodificare al serviciilor secrete britanice), în special programul secret Prism, ce permite serviciilor secrete americane să se conecteze la serverele giganților americani din sectorul internetului pentru a obține informații ale utilizatorilor.
"Considerăm că actualul regim, legat atât de Prism, cât și de Upstream (un alt program de spionaj al NSA), atunci când se desfășoară conform exigențelor pe care le-am evaluat, este legal și respectă drepturile omului", mai notează IPT în decizia sa.
Un consilier juridic al organizației Amnesty din Marea Britanie a declarat că hotărârea va fi atacată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), acuzând totodată guvernul de la Londra că "a reușit să găsească o portiță de scăpare folosindu-se de audierile cu ușile închise și de invocarea siguranței naționale".
Noul șef al GCHQ a declarat luna trecută că instituțiile responsabile cu securitatea națională au nevoie de un acces sporit la Facebook și Twitter, întrucât aceste rețele de socializare sunt importante pentru grupările teroriste, după ce directorii altor servicii secrete s-au plâns că dezvăluirile lui Snowden le-au pus operațiunile în pericol și le-au afectat capacitatea de acțiune.
Preluare: AGERPRES