Joi, 5 mai, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, s-a desfășurat videoconferința ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, cu prefecții județelor și prefectul municipiului București, având ca temă organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2016
La această activitate au fost prezenți și membrii Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale. La Instituția Prefectului – Județul Maramureș au participat prefectul Sebastian Mihai Lupuț, subprefectul Alexandru Bondrea, membrii comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, precum și reprezentanți ai mass-media.
Videoconferința s-a desfășurat în preziua începerii campaniei electorale. Ca element de noutate al acestui proces electoral a fost menționat sistemul informatic realizat de Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale, extrem de util pentru semnalarea în timp real a intențiilor de vot multiplu. Se vor efectua trei testări ale sistemului, în condiții cât mai apropiate de condițiile de desfășurare a alegerilor. Prima testare va avea loc în data de 22 mai.
Vor exista, la nivel național, 18.616 secții de votare. Toate secțiile de votare din România vor fi dotate cu mijloace electronice. Se va vota doar în localitatea de domiciliu sau de reședință. Bugetul alocat organizării și desfășurării alegerilor, la nivel național, este de 350.663.000 lei. Se vor confecționa peste 93.000 de ștampile cu mențiunea VOTAT. A fost deja elaborat Planul general de măsuri privind asigurarea și menținerea ordini publice în perioada alegerilor. A fost elaborat, de asemenea, Ghidul legislativ privind alegerile locale. Aproximativ 50.000 de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi angrenați în procesele de menținere a ordinii și liniștii publice.
În finalul videoconferinței, prefecții din toate județele au raportat stadiul la care se găsesc în privința pregătirii alegerilor locale din data de 5 iunie 2016. Prefectul de Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a precizat că astăzi s-a comunicat necesarul de hârtie pentru tipărirea buletinelor de vot, care va fi asigurat din rezerva națională, și tot astăzi se va semna contractul pentru tipărirea buletinelor de vot. Toate celelalte activități se desfășoară conform calendarului aprobat prin Hotărârea nr. 52/2016, a mai spus prefectul.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș