În data de 28 martie 2016 Primarul municipiului Sighet, Ovidiu Gheorghe Nemeș, a emis Actul adițional Nr. 1, prin care a prelungit contractul de management al lui Alexandru Oros pe o durată de trei luni, până în data de 28 iunie 2016.
Alexandru Oros a fost numit în funcția de manager al Spitalului municipal Sighet în baza Dispoziției nr. 173 emisă de Primarul municipiului Sighet, Ovidiu Nemeș, începând cu data de 07 martie 2013 pentru o durată de exact trei ani, adică până cel târziu pe 7 martie 2016.
Prelungirea mandatului de management al domnului Alexandru Oros s-a făcut cu mai multe încălcări ale legii:
1) Un principiu de drept prevede că o prelungire a unui contract, oridecare ar fi acesta, nu se poate realiza decât în perioada sa de valabilitate. Adică, dacă contractul de management al d-lui Oros a expirat pe data de 7 martie 2016, acesta putea fi prelungit cel târziu până pe data de 7 martie 2016, nicidecum după. Orice prelungire a unui contract după expirarea perioadei acestuia este nulă de drept.
Perioada de valabilitate a Contractul de management nr. 5303, prin care era numit Alexandru Oros în funcția de manager al Spitalului, chiar dacă a fost semnat pe data de 29.03.2013, nu putea depăși perioada prevăzută în Dispoziția Primarului nr. 173/2013, adică data de 07 martie 2016. Pe scurt, indiferent de data semnării Contratului de management cu dl. Alexandru Oros, contractul nu putea depăși data de 07 martie 2016, adică ziua în care s-au împlinit trei ani de la numirea sa în funcție, așa cum prevede Dispoziția Primarului municipiului Sighet nr. 173/2013, prin care Alexandru Oros a fost numit în funcție în data de 7 martie 2013 pe o durată de fix trei ani, adică până pe data de 3 martie 2016.
Astfel, emiterea de către Primarul Ovidiu Nemeș a Actului adițional nr. 1 la Contractul de management nr. 5303 în data de 28 martie 2016 este în afara perioadei de valabilitate a Contractului și ESTE NULĂ DE DREPT. Emiterea acestui Act adițional de către Ovidiu Nemeș, în calitate de Primar, reprezintă, în opinia noastră, un ABUZ ÎN SERVICIU, infracțiune pedepsită de legea penală în vigoare.
2) Emiterea unui Act adițional de către autoritatea publică locală se face conform legii doar în baza unei Dispoziții a Primarului, prin care acesta mandatează o persoană, inclusiv pe el însuși, să semneze respectivul act adițional. Legea prevede că toate dispozițiile emise de Primar se contrasemnează de către Secretarul Primăriei pentru AVIZ DE LEGALITATE.
Conform informațiilor noastre obținute pe surse din Primăria Sighet, NU EXISTĂ NICIO DISPOZIȚIE A PRIMARULUI municipiului Sighet prin care să se dispună încheierea unui act adițional prin care să se prelungească mandatul de manager al lui Alexandru Oros la Spitalul municipal Sighet.
În concluzie, Actul adițional nr. 1 la Contractul de management nr. 5303/29.03.2013, prin care Primarul Ovidiu Nemeș i-a prelungit mandatul de manager la cârma Spitalului lui Alexandru Oros, este încheiat ilegal, reprezentând un alt ABUZ ÎN SERVICIU săvârșit de către Ovidiu Nemeș, actul adițional fiind încheiat fără a exista o dispoziție a Primarului în acest sens și contrasemnată de către Secretarul Primăriei.
Prin prezenta, îl SOMĂM pe Ovidiu Nemeș să prezinte dispoziția în baza căreia dânsul a emis și semnat Actul adițional prin care i-a prelungit mandatul de manager al Spitalului municipal Sighet lui Alexandru Oros, dispoziție contrasemnată de către Secretarul Primăriei, pentru a demonstra că nu a săvârșit abuz în serviciu.
Legat de situația lui Alexandru Oros, juriști de prestigiu au explicat pentru Sighet 247 că acesta s-ar putea face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni:
1) Uzurpare de calități oficiale, în sensul că între 7 martie - 28 martie 2016 acesta a angajat răspunderea Spitalului, semnând documente în numele acestuia (achiziții, angajări etc.) fără a avea nicio calitate în acest sens. Pe scurt, Alexandru Oros nu avea în această perioadă nicio funcție în Spital, fiind un simplu om de pe stradă, care pur și simplu s-a așezat pe scaunul de director semnând acte.
2) Obținerea de foloase necuvenite în sensul că Alexandru Oros a încasat salariul de manager și pe perioada 7 - 28 martie 2016, fără să fi avut această calitate.
Conform informațiilor noastre, s-au deschis deja dosare de urmărire penală pentru cercetarea infracțiunilor descrise mai sus, săvârșite de către Ovidiu Nemeș și Alexandru Oros.