Parlamentul a trecut legea cu privire la idemnizaţiile speciale pentru primari, viceprimari, respectiv preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consiliu Judeţean. Acest lucru a generat nemulţumirea primarului din Ulmeni, care spune că este un abuz la adresa celor care nu ocupă astfel de funcţii de conducere în administraţia publică.

“Voi semna o declaraţie notarială, pe care o voi trimite la Casa de Pensii!”

Lucian Morar a luat o decizie tranşantă. A decis să renunţe la acest privilegiu şi e hotărât să ia măsuri extreme, în cazul în care Curtea Constituţională va da “undă verde” legii. “Sunt primul primar din ţară care nu doreşte această pensie specială. Consider că este imoral, incorect şi nedrept ca noi, aleşii locali, să beneficiem de ele. Sunt foarte mulţi pensionari care au muncit o viaţă întreagă, în condiţii grele, iar acum, au pensii de sub 1.000 de lei. Consider că trebuie să se ia în considerare principiul contributivităţii şi să lăsăm la o parte privilegiile. Cred că toţi primarii şi parlamentarii ar trebui să facă la ele. Dacă va spune Curtea Constituţională că legea este în regulă, în secunda a doua mă voi duce la notar şi voi semna o declaraţie notarială, prin care anunţ că renunţ la acest privilegiu. Voi pune această declaraţie notarială într-un plic şi o voi trimite la Casa Naţională de Pensii”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni.

“Îi îndemn pe primari şi pe parlamentari să îmi urmeze exemplul!”

Edilul maramureşean recomandă şi celorlalţi aleşi locali să îi urmeze exemplul. “Cred că trebuie să promovăm principiile morale. Oamenii ne-au trimis în demnităţi foarte înalte, pentru a avea un statut anume. Mă voi bate pentru respectarea acestui principiu solid. Nu este normal să abuzăm, acceptând privilegii. Îmi doresc să începem acest demers din Maramureş. După ce am anunţat, joi, că doresc să renunţ la pensia specială, sute de oameni m-au abordat, fie pe reţelele de socializare, fie faţă în faţă şi mi-au spus că se alătura acestui demers. Sunt oameni sinceri, care au muncit în condiţii foarte grele şi care beneficiază, în prezent, de pensii foarte mici. Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte reuşita demersului meu, care este susţinut de Partidul Mişcarea Populară. Sunt sigur că va fi un succes. Îi îndemn pe primari şi pe parlamentari să îmi urmeze exemplul. Cred că este momentul să intrăm într-o stare de normalitate şi de bun simţ”, a spus Morar.

“Banii ar putea fi distribuiţi pensionarilor din România!”

Primarul din Ulmeni afirmă că astfel de abuzuri trebuie să dispară. “Consider că oamenii simpli nu trebuie să mai permită astfel de abuzuri, nu trebuie să mai dea voie ca acestea să se producă. Probabil, ar trebui să pună presiune pe primari şi parlamentari, astfel încât să refuze şi ei pensiile speciale. În plus, acest gest trebuie să vină şi de la preşedintele României. Cred că trebuie respectat principiul contributivităţii, pentru ca, astfel, pensiile să fie în conformitate cu contribuţia avută în timpul muncii. Sunt de părere că sumele alocate pentru aleşii locali şi pentru parlamentari ar trebui distribuite pentru pensionarii din România. Astfel, s-ar înregistra o creştere de aproximativ 50-100 lei pentru pensionarii care ar avea nevoie de aceşti bani”, a conchis Lucian Morar.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și