Prim-ministrul conservator al Noii Zeelande, Christopher Luxon, a anunţat vineri interzicerea telefoanelor mobile în şcolile din ţară, o măsură menită să combată scăderea ratei de alfabetizare, informează AFP.
În urmă cu câţiva ani, şcolile din Noua Zeelandă aveau unele dintre cele mai bune rezultate din lume în materie de alfabetizare, dar abilităţile de citire şi de scriere ale tinerilor au scăzut până în punctul în care unii cercetători vorbesc despre o "criză" a educaţiei.
"Vom interzice telefoanele în şcolile de pe tot cuprinsul Noii Zeelande. Vrem ca copiii noştri să înveţe şi vrem ca profesorii noştri să predea", a declarat prim-ministrul, care şi-a preluat funcţia în această săptămână.
Christopher Luxon declarase că va interzice telefoanele mobile în şcoli în cursul primelor 100 de zile de mandat, adoptând o politică deja testată în SUA, Marea Britanie şi Franţa.
Scopul acestei măsuri este de a pune capăt comportamentelor perturbatoare şi de a-i încuraja pe elevi să se concentreze, a precizat el.
Cercetătorii de la asociaţia neozeelandeză Education Hub avertizaseră anul trecut cu privire la o "criză a alfabetizării", constatând că peste o treime dintre tinerii de 15 ani abia ştiau să citească şi să scrie.
Guvernul conservator al lui Christopher Luxon a provocat controverse încă din prima săptămână în care s-a aflat la putere, renunţând la o interzicere pe scară largă a fumatului, o măsură de pionierat adoptată de guvernul precedent.
Preluare: AGERPRES