Partidul Naţional Liberal, căruia îi revine portofoliul Transporturilor prin algoritmul de guvernare, a decis duminică să-i prezinte primului-ministru două propuneri în vederea unei nominalizări la conducerea acestui minister - Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu.

Surse oficiale au declarat ulterior pentru AGERPRES că premierul a optat pentru Ramona Mănescu, propunere pe care o va transmite preşedintelui Băsescu.

Conducerea liberalilor a făcut noile nominalizări în contextul în care deputatul Ovidiu Silaghi, propus anterior pentru această funcţie, şi-a retras candidatura.

Liberalul s-a retras după ce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Ulterior, procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru ridicarea imunităţii parlamentare în cazul lui Ovidiu Silaghi. Această cerere a ajuns deja la Camera Deputaţilor.

Victor Ponta a asigurat interimatul la Ministerul Transporturilor din 12 iulie, când fostul ministru Relu Fenechiu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul "Transformatorul" la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată. Decizia nu este definitivă.

***
Europarlamentarul Ramona Mănescu s-a născut la 6 decembrie 1972, la Constanţa.

Este licenţiată în Ştiinţe Juridice, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1999). A urmat studii postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (2005) şi în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii din cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională (2006). În 2006 a mai absolvit un master în Relaţii internaţionale şi integrare europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, precum şi cursuri postuniversitare de Drept internaţional public, drept comunitar, Relaţii Internaţionale, Studii europene şi euro-atlantice, Diplomaţie la Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În perioada 2000-2005 a lucrat ca avocat la cabinetul individual de Avocatură "Ramona Nicole Mănescu".

În 1990 s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL). În perioada 1996-1997 a fost preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal sector 6, iar între 1996-2004 a fost membru al Departamentului de Relaţii Externe a PNL. În perioada 2001-2002 a fost Ofiţer Internaţional al Tineretului Naţional Liberal (TNL) şi vicepreşedinte al TNL (2002-2005). Între 2003-2005 a fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) şi raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali a PNL.

Între 2002 şi 2004 a fost expert parlamentar, iar în perioada 2005-2007 a fost vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret.

Este europarlamentar al PNL din noiembrie 2007, realeasă în iunie 2009.

În 2008 a fost declarată europarlamentarul anului 2008 la categoria "Educaţie şi cultură" în cadrul galei "The Parliament Magazine Awards".


Preluare: AGERPRES/(AS - autor: Victoria Vioară, editor: Florin Marin)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și